Saturday, 26 April 2008

Bă, enoriașilor!

Tocmai am venit de la biserică, unde nu mai călcasem (în scopuri de împărtășanie) de 3 ani. Am reușit să o fac de data asta însă nu despre eliberarea de poveri a sufletului meu vreau să vă vorbesc. Ci despre clasica manifestare a spiritului evlavios de care dau dovadă românii ortodocși.
Deci pe scurt. Ajung la 7.00 la biserică pentru a evita pe cât se poate imensa coadă ce se va forma la spovedanie. La acea oră era închis așa că se formase deja o coadă, dar afară. Când intrăm, babetele aflate în primele rânduri o dau pe taclale, trimițând zumzete deranjante în liniștea matinală a bisericii. Vine și părintele (doar unul, celălalt este dat bolnav de către mămăicile știe-tot) și se pune pe spovedit și împărtășit pe bandă rulantă. Evident, totul este rasolit, pentru că săracul popă trebuie să facă față de unul singur unui puhoi de oameni. La spovedanie, ca întotdeauna: îmbulzeală în față, lipsă totală de intimitate pentru cel aflat la confesiune și nesimțire crasă în respectarea rândului. Sunt unii, băi nene, care l-ar face invidios până și pe Räikkönen prin depășirile prin exterior pe care le fac. Iar alții care te fac să te întrebi la ce mama ******** (doamne iartă-mă) au mai venit să se spovedească, din moment ce mint cu nerușinare cu privire la locul în care se aflau la rând. A, mai sunt și piloșii, să nu uit de ei. Cei pe care popa îi bagă-n față cu explicații de genul "doamna e bolnavă, haideți să o lăsăm pe dânsa..." sau "domnul se grăbește, vă rog, lăsați-l în față...!"
Încerc de fiecare dată să nu mă enervez în fața acestor balcanisme (ne)ortodoxe. Azi mi-a ieșit mai bine ca-n alte dăți. Ori o fi fost din cauza rasolului dat de părinte?
Bă, enoriașilor (cum ar zice Rebengiuc mai jos), avem multe de învățat. La muncă, ortodocșilor!
Paște fericit.