Wednesday, 30 April 2008

Britanici la Moscova

Acum un an spuneam ceva de o posibilă finală Manchester United - Chelsea în UEFA Champions League. N-a fost atunci, dar va fi acum. Peste 3 săptămâni, la Moscova, va avea loc ultimul act al celei mai tari competiții fotbalistice din lume, la nivel de cluburi, competiție dominată de echipele din Anglia care au transformat Liga Campionilor într-un fel de UEFA Premier League. Eu prefer italienii, latinii în general și fotbalul lor dar anul ăsta nu avem ce comenta.
Și ce apetisante sunt mingile cu care se va juca finala...

Live Lounge - Phonics Acoustic

...așa că până o să vină ceva beton de la Coldplay (sau de la U2 ori Dido, că și ei scot albume anul ăsta), rămân cu băieții de la Phonics, de la care tocmai am descoperit frumusețea asta care datează de anul trecut.
Deci prima dată avem Dakota acustic, ca să ne întrebăm cum e mai mișto oare, foarte rock în concert cu Kelly urlându-și intenstinele sau așa calm cum veți vedea mai jos. Apoi avem un cover Foo Fighters, anume piesa Best of You și gândiți-vă cum e să îți asculți o trupă preferată făcând cover o piesă a unei alte trupe după care te dai în vânt.
O să vă placă și vouă. Trebuie.

Dakota



Best of You

Violet Hill - Coldplay's New Single


Tocmai a apărut noul single Coldplay, ce va figura pe al 4-lea album al trupei, Viva la Vida or Death and All His Friends (bizar titlu...) care va fi lansat în iunie.
După primele 2-3 audiții eu nu sunt dat pe spate de acest cântec. Păreri...?

Monday, 28 April 2008

Acasă de Paști

Fotografiile de mai jos sunt realizate cu doar câteva ore în urmă, la Câmpina, locul care definește cel mai complet pentru mine noțiunea de acasă. Pentru că aici m-am născut și am copilărit.
Sunt momente, ca acestea, când realizezi că tot ceea ce contează cu adevărat a rămas intact peste ani. Așa că îți încarci bateriile și o iei de la capăt, convins fiind că vor veni în curând vremuri chiar mult mai bune.






Sunday, 27 April 2008

Righteous Kill



La 13 ani de la Heat, avem ocazia să-i vedem pe cei doi coloși,Pacino și De Niro, din nou împreună pe ecran, în filmul Righteous Kill, ce va fi lansat la toamnă. De data aceasta cei doi magnifici se află de aceeași parte a baricadei și nu mai sunt rivali, așa cum erau în Heat.

p.s. Dacă doriți filme pe dvd, luați miercurea Evenimentul Zilei și primiți bonus câte 2 filme. Cu ocazia asta eu tocmai am revăzut, cu ai mei, Crash, un super film pe soundtrack-ul căruia am identificat Maybe Tomorrow de la Stereophonics.

Saturday, 26 April 2008

Bă, enoriașilor!

Tocmai am venit de la biserică, unde nu mai călcasem (în scopuri de împărtășanie) de 3 ani. Am reușit să o fac de data asta însă nu despre eliberarea de poveri a sufletului meu vreau să vă vorbesc. Ci despre clasica manifestare a spiritului evlavios de care dau dovadă românii ortodocși.
Deci pe scurt. Ajung la 7.00 la biserică pentru a evita pe cât se poate imensa coadă ce se va forma la spovedanie. La acea oră era închis așa că se formase deja o coadă, dar afară. Când intrăm, babetele aflate în primele rânduri o dau pe taclale, trimițând zumzete deranjante în liniștea matinală a bisericii. Vine și părintele (doar unul, celălalt este dat bolnav de către mămăicile știe-tot) și se pune pe spovedit și împărtășit pe bandă rulantă. Evident, totul este rasolit, pentru că săracul popă trebuie să facă față de unul singur unui puhoi de oameni. La spovedanie, ca întotdeauna: îmbulzeală în față, lipsă totală de intimitate pentru cel aflat la confesiune și nesimțire crasă în respectarea rândului. Sunt unii, băi nene, care l-ar face invidios până și pe Räikkönen prin depășirile prin exterior pe care le fac. Iar alții care te fac să te întrebi la ce mama ******** (doamne iartă-mă) au mai venit să se spovedească, din moment ce mint cu nerușinare cu privire la locul în care se aflau la rând. A, mai sunt și piloșii, să nu uit de ei. Cei pe care popa îi bagă-n față cu explicații de genul "doamna e bolnavă, haideți să o lăsăm pe dânsa..." sau "domnul se grăbește, vă rog, lăsați-l în față...!"
Încerc de fiecare dată să nu mă enervez în fața acestor balcanisme (ne)ortodoxe. Azi mi-a ieșit mai bine ca-n alte dăți. Ori o fi fost din cauza rasolului dat de părinte?
Bă, enoriașilor (cum ar zice Rebengiuc mai jos), avem multe de învățat. La muncă, ortodocșilor!
Paște fericit.

Thursday, 24 April 2008

Otherwise, the moment just...

...passes you by. Există scene memorabile pe care ni le amintim ca atare, atât de frumoase încât nici nu mai are relevanţă contextul în care au avut loc sau, în cazul de faţă, filmul de unde sunt desprinse. Printr-un cântec postat pe blogul ei, sorella a reuşit să-mi reamintească momentul de mai jos. În cazul în care nu aţi văzut filmul sau aţi uitat, ea era îndrăgostită de el, prietenul ei cel mai bun, dar el urma să se însoare cu altcineva. Şi, după cum se vede, momentul în care ea i-ar fi putut spune trece...iar acest lucru este senzaţional sugerat prin ieşirea la lumină de sub pod şi prin calmul discret pe care îl capătă muzica din fundal.
De neuitat. Atât ca scenă în sine dar mai ales ca idee.

Wednesday, 23 April 2008

Over

Sunt în preajmă apoi dispar. Sau dispari tu din faţa lor, pentru că îţi dai seama că nu merită mai mult. Nu pot fi definiţi, 'prieteni' ar fi cam pretenţios. Sunt doar unii care au fost la un moment dat în zonă, băgători de seamă, peisaj în fundal. Am constatat că specia asta e în plină expansiune. Unii ţi-o trag pe la spate, alţii pur şi simplu se cară subit, fără tobe, alţii te sug apoi dispar, încă pătaţi în colţul gurii, unii se plictisesc brusc de umorul tău şi se bagă în cochilie. Feluri şi feluri. Număr pe degetele de la o mână oamenii care mi-au rămas alături în ultimii ani, ani număraţi şi ei tot pe degetele unei singure mâini.

Monday, 21 April 2008

Cold Light of Morning



This one goes out for the ones who wake up in the morning, after love, sex, drugs, smokes, booze, fights, bullshits, sickness, whoring, bitching, disappointments, aching and injustice.
For them, still able to breathe, trust, hope, feel and smile.
In the cold light of day.

In the cold light of morning while everyone's yawning,
you’re high
In the cold light of morning the party gets boring,
you're high
As your skin starts a scratchin', wave yesterdays actions goodbye

Forget past indiscretions
And stolen possessions
You’re high
In the cold light

In the cold light of morning while everyone’s yawning
You’re high
In the cold light of morning
You’re drunk sick from whoring and high
Staring back from the mirrors
A face that you don’t recognise
It’s a loser, a sinner, a cock in a dildo’s disguise
In the cold light

Tomorrow
Tomorrow
Tomorrow

As your skin starts a scratchin'
And wave yesterdays action goodbye

Forget past indiscretions
And stolen possessions.
You’re high
In the cold light of day

Tomorrow’s only a kettle
Whistle
Whistle
Whistle
Whistle
Whistle
Whistle
Whistle
Whistle
Away

In the cold light of day

Sunday, 20 April 2008

Revenind la statuetă

Spuneam la un moment dat că nu m-am dat în vânt după filmele de la Oscarul din acest an. Hm, poate reformulăm un pic. Zilele astea am reuşit să văd The Savages. Filmul n-a câştigat nimic, în schimb cei doi actori principali, Philip Seymour Hoffman şi Laura Linney, au fost nominalizaţi (şi perdanţi pe merit, pot spune, după ce am văzut cine a câştigat statuetele pentru cel mai bun rol masculin, respectiv feminin). Filmul este însă fain şi chiar emoţionant, despre doi fraţi (Hoffman şi Linney) care au grijă, pe ultima sută de metri, de tatăl care îi neglijase toată viaţa.
La recomandarea unei amice de blog, am văzut şi August Rush. Este o peliculă foarte muzicală şi chiar a avut o nominalizare pentru Best Achievement in Music. Subiectul este foarte fain, dar punerea în scenă mult prea melodramatică şi multe chestii sunt foarte trase de păr. Ideea e să priveşti filmul ca pe un basm, altfel nu sunt şanse să-l poţi digera. Iar singurii actori pe care îi ştiam joacă roluri oarecum secundare (Terrence Howard, Robin Williams, William Sadler).
Acum să lăsăm nominalizaţii şi să vorbim de învingători. La vie en rose, viaţa lui Edith Piaf, a câştigat două statuete, dintre care una pentru rolul absolut senzaţional făcut de Marion Cotillard, o actriţă de care eu nu mai auzisem dar care m-a cucerit iremediabil. Marion o încarnează la perfecţie pe Edith Piaf, într-un film absolut tulburător despre acest simbol cultural al Franţei, care a reuşit, din mijlocul unei vieţi absolut mizere (exceptând, desigur, doar gloria) să aibă printre cele mai reprezentative cântece ale carierei La vie en rose şi Non, je ne regrette rien. Nu cred că mai sunt necesare alte comentarii, titlurile sunt de-ajuns.
Filmul este cât se poate de emoţionant şi foarte bine realizat. La sfârşit rămâi într-o uşoară letargie, ascultând pe repeat melodiile lui Edith, o voce uimitoare dintr-o altă eră.
Mi-a plăcut atât de mult Marion Cotillard încât am căutat şi alte filme cu ea şi am găsit A Good Year, pe care de mult doream să-l văd. Am descoperit aici o femeie superbă şi total diferită de cum era în rolul lui Edith Piaf, atât ca look cât şi ca atitudine. Ca să facem o acoladă, să menţionez că aici joacă şi puştiul prodigy din August Rush, anume Freddie Highmore, precum şi favoritul meu, mister Russell Crowe, într-o revedere cu Ridley Scott, regizorul cu care a făcut istorie (la propriu şi la figurat) în Gladiator.
Iată ipostazele atât de superb diferite ale lui Marion în cele două filme de mai sus:


Acum vă las cu Edith şi cu recomandarea unui film extraordinar de care tocmai am aflat şi eu: P.S.I Love You, cu dubla laureată Oscar Hilary Swank. Heart breaking.

later edit: tocmai mi s-a reamintit că o ştiam pe Marion din alt film excelent, anume Jeux d'enfants. O da, de data asta ignorantul din mine nu o va mai uita!

Saturday, 19 April 2008

Labe cere le ştiu pe toate

...da' oare acolo nu lucrează şi femei??

Thursday, 17 April 2008

I'm Not Over

Acesta este titlul unei piese descoperită de mine pe coloana sonoră a jocului UEFA Euro 2008, proaspăt lansat. Am căutat să văd despre ce e vorba şi am dat peste câteva linkuri cu trupa asta, Carolina Liar, a cărei prezentare pe last.fm e foarte interesantă:
Now based out of Los Angeles and Stockholm this six piece is a hybrid of U2 and the E Street band infused with vocals in the vein of the Killers, Coldplay and Keane.
Cool. Dacă intraţi pe site-ul oficial găsiţi acolo linkuri la MySpace, Facebook sau pagina de Youtube a trupei care conţine şi clipul acestei piese, însă el nu e available la noi în ţară. Aşa că postez mai jos unul fan made.
Primul album al trupei, Coming to Terms, se va lansa pe 20 mai. Until then enjoy this optimistic sad song.

Wednesday, 16 April 2008

Go To Sleep

Am redescoperit melodia asta după ce nu o mai ascultasem de ani de zile. Cili mi-a reamintit-o, o avea pe un stick cu ceva piese aruncate ca într-un ghiveci din care cântecul ăsta a răsărit ca o delicatesă.
Să fie pentru toţi cei care au la cine să se gândească before they go to sleep.



there's a shadow on the terrace
a snow dance for the living
there's heavy weather on the way
i heard it on the news
and life's a tough principal who won't reward the losers
your name is on the tea-cup
there's nothing i can do

but to wish you'd think about me before you go to sleep
and i wish you the best there is before you go to sleep

there are tears without the colour
a million seas with water
an ocean full of people
where shattered hearts can go
and love's a golden ripple
where answers are so simple
but the explanations are very hard to do

and i wish you'd think about me before you go to sleep
and i wish you the best there is before you go to sleep
go to sleep

Monday, 14 April 2008

Hobiz@Muviz

Se pare că sunt pe cale să dezvolt un nou hobby. Filmele. Mai exact, colecţionarea lor. Şi când spun asta mă refer doar la filmele cu adevărat memorabile, care merită achiziţionate pe DVD şi ţinute frumos în bibliotecă. Nu orice peliculă pe care o furi de pe net sau pe care o consumi la mall alături de floricele.
Dar până una alta, hai să vă spun ce-am mai văzut. Păi am reuşit să vizionez şi eu Juno. Drăguţ, a luat Oscar pentru cel mai bun scenariu iar Ellen Page (nominalizată şi ea pentru cel mai bun rol feminin) joacă foarte promiţător. La fel cum o face şi în The Tracey Fragments, film din care am văzut până acum doar jumătate pentru că este cam greu de urmărit, ecranul fiind împărţit în diverse...fragmente iar povestea în sine cam fucked up.
Am zis fucked up? Woo-ha, staţi să-l vedeţi p'ăsta: Lars and the Real Girl. Ryan Gosling face un rol de neuitat, interpretând un tânar deraiat psihic care îşi comandă o păpuşă de pe net şi o prezintă tuturor ca pe prietena lui. Lucrurile merg până acolo încât întreaga comunitate locală ajunge să-i facă jocul bolnav, din compasiune pentru el. Un film emoţionant de la care nu îţi poţi reţine totuşi hohote de râs.
Ok. V-au plăcut Godzilla şi The Blair Witch Project? Ei bine, iată că a apărut Clovarfield, o combinaţie beton între cele două. Un monstru S.F. atacă New York-ul iar toată acţiunea acestui film este relatată prin ochii personajelor, la propriu, totul fiind filmat cu o cameră de mână. Foarte intens, foarte spectaculos. La fel şi traducerea oficială în limba română a titlului: Monstruos. Mda, de-a dreptul.
Revenim la chestii mai paşnice în The Good Night. Un tip monoton şi resemnat care visează bizar şi ajunge să-şi trăiască visele. Distribuţie faină dar film uşurel.
Aşa că o dăm pe un thriller mai cyber. Untraceable. Sigur o ştiţi pe Diane Lane, e genul ăla de femeie paşnică şi extrem de plăcută. Ea joacă rolul unui agent FBI specializat în descoperirea infracţiunilor pe net. De data asta descoperă un killer care îşi răpea victimele apoi le conecta la diverse aparate şi le transmitea imaginea live pe un site. Cu cât intrau mai mulţi pe acea pagină, cu atât mai repede murea respectivul. Am văzut comentarii cum că acest lucru nu ar fi posibil în realitate. Poate, dar mişto ca idee de film.
Mergem acum la unul puţin mai vechi (2003) dar foarte fain, Identity. Păi dacă spun John Cusack, Ray Liotta, tare mult mister şi final foarte interesant, zic c-am spus destul.
E timpul să ne mai amuzăm niţel aşa că trecem la o comedie foarte reuşită: Dan in Real Life. Pe alocuri cu accente un pic triste, e un film care binedispune în final. Şi să nu uit să precizez că joacă Juliette Binoche, o specială.
Ei bine, acu-i acu'. Film cu karate, fraţilor. Cu bătăi, cum ziceam când eram mici. Dar nu orice porcărie, ci o poveste reală şi un film foarte fain pe care-l recomand şi celor mai sceptici. Fearless, povestea lui Huo Yuan Jia, jucat de Jet Li în probabil cel mai bun rol al său de până acum. Şi dacă tot suntem aici, să vă spun şi de The Forbidden Kingdom, lui Jet Li alăturându-i-se Jackie Chan. Nu am văzut acest film dar pare fain.
Hallam Foe. Simplu şi la obiect, acesta este povestea unui tânăr care pleacă de acasă în căutarea propriei persoane. Un film foarte bun, o luptă cu demoni şi o ambiţie de a fi independent. Aici am revăzut-o pe Claire Forlani, pe care am pus-o în top în articolul anterior şi tot aici, atenţie băieţi, vă puteţi destinde în cazul în care aveţi fantezii cu mămici vitrege sau cu şefe. Filmul ăsta e pentru voi. Şi apropo, am avut ocazia să descopăr ce oraş fain e capitala Scoţiei, Edinburgh, pentru că acolo se petrece acţiunea acestui film.

The Bank Job. Dacă mai aveam vreun dubiu că Jason Statham e un actor foarte bun, acum nu mai am. Acest film relatează un jaf real petrecut la o bancă londoneză, în anii '70, jaf care a stârnit multe valuri printre politicieni şi mafioţi. Foarte tare, neapărat de văzut.
Iar dacă aţi rezistat până aici, să ştiţi că a meritat. Tocmai am terminat de văzut cel mai fain film nu din cele enumerate până acum, ci din ce am văzut de ceva vreme încoace. A fost de ajuns să văd că în distribuţie sunt Russell Crowe şi Christian Bale şi că filmul e considerat cel mai tare western de la Unforgiven, ca să îl iau repejor. E vorba de 3:10 to Yuma, un film atât de fain încât n-are rost să-mi bat eu joc de el povestindu-l. Vizionaţi trailerul, citiţi un review şi hotărâţi dacă merită. Eu zic că da. Precizez doar că a fost ciudat să-l văd pe Russell, acest gentleman perfect al ecranului, în rol de bad guy şi că rivalitatea reciproc admirativă dintre cele două personaje principale jucate de el şi de Christian Bale mi-a adus aminte de Pacino şi De Niro în Heat.

O să văd în curând:
Remember the Daze
Feast of Love
Stop Loss

Saturday, 12 April 2008

Could they be...

...the most beautiful girls in the world? Hmmm, yes they could. Pentru mine cel puţin. Deci m-am hotărât. Cele mai cele actriţe pentru mine sunt ele (evident nu mă refer la calităţile actoriceşti, pentru asta să se pronunţe Academia).



3.Natasha Henstridge. Am remarcat-o prima dată într-o abureală de film cu Van Damme (totuşi foarte tare scena de pe chiuvetă), apoi în Specii. Şi de atunci o tot remarc.


2.Claire Forlani. Superbă în Meet Joe Black. Superbă oriunde, mai exact. Azi am dat întâmplător peste alt film cu ea. Tipul de creatură care ridică unui bărbat o adevărată..dilemă. Fuck or make love?


1.Jessica Biel. Doamne, ce copilă era în serialul ăla, Al 7-lea Cer. Apoi brusc am văzut-o pe HBO într-o comedioară romantică, crescuse tare frumos. De atunci nu prea ratez niciun film cu ea. Este cel mai gen al meu, dacă mă pot exprima aşa.


Mda, cam astea fiind spuse..Fuck Angelina!
Figurately speaking.

Păi nu?

Friday, 11 April 2008

Văleu, ce bucăţi!

Şi nu mă refer la femei, ci la minunăţiile de goluri marcate ieri în Cupa UEFA de Mutu şi Contra. Foarte rar vezi aşa ceva, în aceeaşi seară, din partea a 2 români. Să sperăm că vor da din astea şi peste 2 luni la Euro.



Thursday, 10 April 2008

Stereophonics la Bucureşti!


După ce luna trecută i-am văzut live în Amsterdam, azi am aflat că Phonics vor concerta în iulie la B'ESTFEST. O veste excelentă, această trupă fiind de departe favorita momentului pentru mine. Pe lângă ritm, rock-ul foarte antrenant şi excelentele prestaţii live, Phonics s-au remarcat în mare parte datorită charismaticului Kelly Jones, unul din cei mai compleţi lideri de trupă din câţi am cunoscut. Chitarist, pianist şi compozitor, Jones este în primul rând un vocal extraordinar, aş spune chiar unul din cei mai de anduranţă din lume, capabil să-ţi cânte şi să-ţi urle a 20-a piesă din concert de parcă de abia a început. Iar ultimul album al trupei, Pull The Pin, este de nelăsat din player.
Am mai postat aici diverse piese cu Phonics, acum vă las cu o altă mostră din ceea ce pot face aceşti băieţi în concert şi ne vedem la B'ESTFEST.

Wednesday, 9 April 2008

People Change


Tot nu-mi dau seama cum e până la urmă. Ne schimbăm sau nu? Ori devenim tot mai mult ceea ce suntem cu adevărat? Un singur lucru e cert: niciodată nu prezentăm aceeaşi imagine, indiferent în ce constă cu adevărat miezul. Şi încă o chestie: contează întotdeauna ultima impresie, nicidecum prima.
Am un exemplu trist chiar sub ochii mei. Genul ăla care în final te lasă cu impresia că ai cunoscut de fapt două persoane diferite. Prima dintre ele era interesantă şi comunicativă. O mică rebelă boemă care ar fi putut oricând să i-o tragă sistemului. Sau măcar să încerce. Era glumeaţă, veselă şi frumoasă, în toate sensurile acestui cuvânt. Iţi zâmbea fără motiv chiar şi când abia te cunoştea şi nimic din acel zâmbet nu era parşiv sau indecent, ci doar sincer. Îţi putea face ziua deşi oricând îţi putea mânca zilele. Să schimbi replici cu ea era ca şi cum ai fi jucat tenis cu Federer sau ai fi făcut pase cu Ronaldo. Dar rachetele s-au rupt, ghetele s-au ros, coloana vertebrală a cedat. Iar ea a dispărut. În timp ce sistemul i-o trage el acum.
A rămas doar o femeie ridată, prinsă într-un vârtej care nu e al ei, o femeie bătrână care a uitat să râdă şi să vorbească. Un om banal care a profitat de eleganţa ta, a stat cu tine la masă, ţi-a mâncat tot, a scuipat resturile dintre dinţi şi a plecat fără să salute, lăsându-ţi mucii trântiţi în fasole.
Cine dracu' e fiinţa asta? Habar n-am. Probabil doar o fată simplă din provincie.
S-a rupt subit acest film şi nu reuşesc să înţeleg de ce. Sau de ce încă vreau să înţeleg.

Monday, 7 April 2008

Prehistoric Working Class

Ceea ce vedeţi mai jos a fost filmat pe 8 martie, în Cişmigiu, întru oripilarea bătrâneilor matinali şi spre amuzamentul celor mai tineri, mai toţi privindu-ne mai mult sau mai puţin sideraţi.
Este vorba de un filmuleţ unde apar alături de colegi de muncă. Această temă ne-a fost dată pentru team buildingul de la Innsbruck, alte 14 filme realizate de ceilalţi colegi concurând într-o seară aşa-zisă de Oscaruri, în care ne-am amuzat copios vizionând toate aceste filmări.
După cum se poate vedea, echipa mea a fost cea mai originală, fiind singura care a filmat out of the office. Mai mult decât atât, ne-am ales chiar această idee, Flinstones style, în care am transpus semnarea unui contract cu un client. Bănuiesc că este evident şi jocul de cuvinte, Prehistoric Working Class.
Nu ştiu cum am reuşit să am un rol principal în filmuleţ, apărând în toate scenele, dar consider că am fost mult mai slab decât, să spunem, colegul Andrei care aduce izbitor cu Val Kilmer, hahaha. În orice caz, acum vă las să vă amuzaţi de noi cei care am părut ca nişte adevăraţi idioţi într-o dimineaţă de sâmbătă în plin centrul capitalei.

Sunday, 6 April 2008

Music. Connecting People.

Tocmai m-am întors de la Tg.Mureş (pe ruta Sighişoara - Buşteni - Câmpina) unde m-am bucurat de o escapadă nespus de adecvată din mijlocul capitalei ştrangulată de summit-ul despre care habar n-am şi nici nu mă interesează. Joi am plecat cu nişte prieteni la Mureş, unde am ajuns mai repede decât mă aşteptam, poate şi datorită coloanei sonore de drum, care a conţinut U2, Guns sau AC/DC. La Mureş a avut loc filmarea unui DVD, Byron unplugged. O experienţă frumoasă şi total inedită, din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, pe lângă lipsa chitarelor electrice, nu am avut parte de un concert clasic, ci mai degrabă de o filmare cu public, pe fundal muzical. Rolul publicului a fost, zic eu, unul mai degrabă activ, am fost practic un element important în realizarea acestui material, iar recompensa admiratorului de muzică prezent acolo nu a fost neapărat prestaţia live la care a asistat ci va fi DVD-ul care se va lansa ca şi produs final. Dar nu vreau să fiu înţeles greşit: a fost realmente minunat să fim în acel pod împreună cu trupa Byron (da, asta era practic, un pod al Teatrului 74, Bastionul Măcelarilor).
Piesele care nu ieşeau bine erau întrerupte sau reluate, se făceau pauze pentru schimbarea casetelor video iar publicul (unul privilegiat, pentru că nu oricine a putut intra la o astfel de filmare) era extrem de cuminte: fără zbănţuieli, fără ţigări sau băuturi, fără camere foto sau telefoane mobile în funcţiune. Pe scurt, un concert intim şi foarte profesionist, la care invitaţi speciali au fost Paula Seling şi Alexandru Andrieş (acesta din urmă a stat chiar în spatele meu în timpul concertului şi vă pot spune că este un tip foarte modest şi şugubăţ). Fiecare dintre ei a interpretat câte două piese cu trupa Byron: una de-a trupei şi una de-a lor. La Paula Seling combinaţia a fost Watercolor (puteţi asculta mai jos varianta originală) cu Râd când îmi vine să plâng, o piesă fantastică pe care Byronii au adaptat-o în stilul lor. Iar Andrieş a prestat Far Away, într-o versiune tradusă foarte fain chiar de el, cu Cea mai frumoasă zi (previzibil oarecum, dar extrem de frumos). Acuma nu ştiu dacă aşa o fi, dar bănuiesc că Andrieş a fost sincer când a afirmat că este cel mai bun concert unplugged al unei trupe româneşti pe care l-a văzut vreodată. Şi asta spune multe. S-a văzut din plin munca depusă, adaptarea pieselor, multitudinea de instrumente folosite, orele de repetiţii, echipajul, toate rezultând într-un input costisitor dar foarte eficient.
După concert, pentru că localul era practic al nostru, am profitat şi ne-am încins la o cântare, prilej cu care am zdrăngănit pe cea mai beton chitară pe care am pus vreodată mâna, un Ovation despre care nu vă mai dau şi alte detalii.
A doua zi a urmat un nou concert, în acelaşi loc, de data asta rock şi cu public. Scăpat de stresul unplugged-ului şi incitat de sunetul electric pe care nu prea-l mai auzise vreme de o lună, Dan Byron a fost realmente dezlănţuit, asta ducând la cel mai antrenant concert cu trupa asta la care am asistat până acum (şi am asistat la câteva...). Am fost foarte bucuros să-mi revăd la acest concert, după aproape 5 ani, un vechi prieten din Tg.Mureş. Iar acest lucru a fost posibil şi datorită lui Anné . Thanks girl!
Ieri am luat-o spre casă, cu o oprire în Sighişoara, la plăcinte, lasagna şi o băută scurtă, apoi eu şi sorella ne-am oprit în Buşteni, unde am rămas cu părinţii şi alţi invitaţi ai tatei, care şi-a sărbătorit ziua de naştere. Azi am dat o fugă şi la Câmpina, unde am revăzut bunicii şi câinele care este tot mai moş, încheiând foarte frumos o săptămână relaxantă (trăiască NATO!), cu muzică din cea mai bună, oameni dragi, faini şi amuzanţi, cu drumuri, gânduri şi poate şi speranţe. Şi pot spune că este un sentiment minunat să fii pe drum alături de o trupă. It's music, it's drinks, it's fun, it's friendship, there's stories, there's feeling and much more. It's pure rock'n'roll.
Nici măcar vremea infectă de afară nu ne-a afectat. I guess we all got lost in the silvery landscapes.



Fotografii de la unplugged realizate de Dan Predescu:

Wednesday, 2 April 2008

This is the Thing

And the things that keep us apart
Keep me alive
And the things that keep me alive
Keep me alone
This is the thing


Offtopic: plec în a 3-a mini vacanţă din ultimele 30 şi ceva de zile. Ne auzim săptămâna viitoare.