Sunday, 23 March 2008

Mai bine nu de Oscar

Vineri, la masa de prânz, un coleg îmi spunea că parcă în ultima vreme nu se mai fac filme memorabile. Ştiţi voi, genul ăla de film care să te bulverseze sau care să rămănă legendar peste ani. Tind să-i dau dreptate. Iar în completare spun că Oscarurile de anul ăsta m-au dezamăgit.
Păi să începem cu marele învingător, No Country for Old Men. Gimme a break. Ce-a fost asta? 8 nominalizări, 4 adjudecate, inclusiv pentru cel mai bun film al anului. La o aşa carte de vizită mă aşteptam la mult mai mult. Părere pe care şi sorella o susţine foarte bine şi chiar cu umor. Un film ok, dar nici pe departe extraordinar.
Mergem mai departe, ce avem? There Will Be Blood. A luat două Oscaruri, unul fiind acordat lui Daniel Day-Lewis pentru cel mai bun rol principal. Mda, a jucat foarte bine omul, dar ce vreau eu să spun e că ai nevoie de tare multă răbdare să urmăreşti acest film, care ţine vreo două ore jumate. Plictisitor, deloc captivant. Dacă-l vezi la mall ai toate şansele să adormi cu punga de popcorn în braţe.
Mai nou, în Box Office-ul american, pe locul 2 săptămâna aceasta, avem o tămpenie rară, care văd că prinde şi pe la noi. Filmul stupidoid 10,000 B.C. Ăăăă ok, no more comments on that.
Eu personal am făcut un mic maraton de filme în ultimele zile şi pot spune că am văzut unele mult mai faine decât astea care iau faţa la premii sau vânzari. Nu ştiu dacă sunt mai bune din punct de vedere artistic, dar cu siguranţă sunt mult mai plăcute şi mai uşor de urmărit. Voi recomanda 3 dintre ele.
We Own The Night. Cu Joaquin Phoenix şi Mark Wahlberg (când am văzut că aceşti doi actori sunt în film a fost de ajuns să vreau să-l văd). Dacă Joaquin m-a cucerit în Gladiator apoi mi-am dat seama definitiv de valoarea lui când l-a jucat pe Johnny Cash în Walk The Line, Mark Wahlberg (fostul rapper Marky Mark, dacă mai ştiţi) este un actor căruia nu-i dădeam mari şanse la început dar care a crescut tare mult, devenind unul din preferaţii mei.
We Own The Night este despre poliţie şi droguri în New York-ul anilor '80, dar în special despre familie. Celor doi actori li se adaugă superba Eva Mendes şi Robert Duvall.
Reservation Road. Asta ca să rămânem cu Joaquin Phoenix. Acest film prezintă drama unei familii care îşi pierde un copil într-un accident de tipul hit and run. Pentru că poliţia întârzie să facă lumina, tatăl va căuta să-şi facă singur dreptate.
Iar la final, Cassandra's Dream. Tot despre familie şi fraţi, te face să te gândeşti cât de departe eşti dispus să mergi pentru a-ţi îndeplini visele. Colin Farrell şi Ewan McGregor ar trebui să spună suficient despre distribuţie.

Concluzia mea de final: mai bine caută-ţi tu filmele care-ţi plac, nu le lăsa pe altele să vină la tine.