Monday, 24 March 2008

Colorblind

Sunt oameni şi oameni. Fără excepţie, toţi au fost la un moment dat trădaţi, înşelaţi, furaţi, nedreptăţiţi. S-au rugat şi nu au fost ascultaţi. Şi-au pierdut credinţa, prietenii, partenerii de viaţă, rudele. Au primit mult mai puţin decât au dat. Au oferit şi nu au fost apreciaţi. Au întrebat şi nu au primit răspuns. Viaţa ne-a regulat pe toţi mai mult sau mai puţin. Ne-a violat şi ne-a lăsat traume.
Unii au ales să-şi bage picioarele. Sau poate că nu au ales, poate pur şi simplu nu au mai fost capabili de altceva. Au abandonat vise şi oameni. S-au lăsat atraşi într-o inerţie din care nu au idee cum să mai scape.
Alţii însă mai cred în finaluri fericite. Într-un Dumnezeu deasupra, în oameni, în momentul lor de triumf. Genul ăla de credinţă oarbă şi liniştea pe care o aduce. Aceşti oameni încă mai pot percepe frumuseţea lumii şi ştiu se bucure de ea. Ei zâmbesc din spatele măştilor atât de intens încât până şi masca pe care o poartă capătă conturul feţei lor.
Ei sunt cu adevărat speciali. Au reuşit să rămănă nealteraţi şi sunt minunaţi în naivitatea lor. Au atâta putere încât nu pot fi făcuţi knock out. De fiecare dată revin în picioare înainte să numeri până la 10.
Încă mai sper că fac şi eu parte din categoria asta. We're all colorblind.

1 comment:

ruxandra said...

legat de asta am ales citatul saptamanii la "parole de bunavoie"... o sa scriu si un post cat de curand despre nemultumiri.
ideea este ca de fapt nu suntem niciodata multumiti, foarte foarte rar se intampla sa nu mai simtim nevoia de nimic in plus in viata noastra. iar peste un timp, uitandu-ne inapoi, realizam ca momentele astea de nemultumire permanenta sunt cele care ne tin in viata si ne imping inainte. si sunt grozave odata ce le-am depasit.

Post a Comment