Monday, 31 March 2008

Trei la zece mii

Pentru că m-am obişnuit să recomand filme şi mai ales pentru că am remarcat cu plăcere că unii dintre voi chiar ţin cont de ele, azi vin cu alte 3 filme care mi-au plăcut.
Primul este Vantage Point, un film extraordinar de alert, excelent filmat (şi foarte dificil, bănuiesc, aceleaşi secvenţe de acţiune fiind prezentate de mai multe ori din unghiuri diferite) şi având o distribuţie foarte atractivă: Dennis Quaid, Forest Whitaker, Matthew Fox (tipu' din Lost), William Hurt şi Sigourney Weaver. Vantage Point ne prezintă un atentat la preşedintele Americii, din 8 perspective diferite. Acţiunea are loc în Spania, în timpul unui summit. Asta apropo de ce urmează şi la noi.
Music Within. Foarte fain, reprezintă povestea adevărată a lui Richard Pimentel, veteran de război rănit în Vietnam, care reîntors acasă începe o adevărată luptă pentru ca oamenii cu dizabilităţi să fie priviţi şi trataţi în mod egal cu ceilalţi. Un film cu adevărat impresionant.
Iar la final, My Blueberry Nights, poate preferatul meu dintre cele enumerate aici. Cafenele, baruri, America, Route 66, străini, drame, încercări de a uita, conversaţii. Şi plăcintă cu afine. Norah Jones, cea care joacă rolul principal, încearcă să uite o relaţie care tocmai s-a încheiat şi o ia la pas prin America, angajându-se în diverse localuri şi corespondând în tot acest timp cu Jude Law, care avea propriul său local în New York. În film mai apar Rachel Weisz şi Natalie Portman, lucru care pentru mine a sporit semnificativ atractivitatea acestei pelicule de atmosferă.

Saturday, 29 March 2008

It Means Nothing

Acest articol vine la pachet cu cel de ieri. Aceeaşi trupă, acelaşi album excelent, de departe cel mai bun pe care l-am ascultat în ultima vreme.
Şi cam aceeaşi stare.

P.S. The only pain is to feel nothing at all.
U2 lyric.

Stone

O colegă spunea că mi se potriveşte piesa asta. Dracu' ştie. Este un sunet rămas în urma cuiva, în urma unui oraş. Un zgomot şi un tricou cu 2 perechi de buze, pe care nu l-am purtat încă.
Pe care nu le-am purtat încă.

Friday, 28 March 2008

Control


Pe primul album U2, Boy, întâlnim melodia intitulată A Day Without Me. Ea a fost scrisă de Bono pentru Ian Curtis, solistul trupei Joy Division, care s-a sinucis la doar 23 de ani, exact în anul în care se lansa albumul de debut U2. Aseară am văzut filmul Control, care ne prezintă drama lui Ian Curtis, un om care nu a ştiut să gestioneze o dilemă din viaţa personală, succesul tot mai mare pe care-l avea cu trupa sa, precum şi crizele de epilepsie de care suferea, toate acestea împingându-l la suicid. Personal nu am înţeles asta şi nu voi înţelege niciodată, anume de ce un star rock răsfăţat care poate avea totul alege să-şi pună capăt zilelor, Kurt Cobain şi Mike Hutchence fiind doar două alte exemple în acest sens. Bono a spus despre Ian Curtis că dacă ar fi trăit ar fi ajuns cea mai mare voce a generaţiei sale, iar el, Bono, ar fi fost doar al doilea. După moartea lui Ian, trupa a mers mai departe sub titulatura New Order.
Continuând paralela cu U2, să menţionăm că filmul este regizat de Anton Corbijn, fotograful trupei dintotdeauna şi totodată regizorul multor producţii video U2. Corbijn a fost un mare admirator Joy Division şi chiar şi-a ipotecat casa pentru a putea finanţa acest film, în care rolul soţiei lui Ian Curtis este interpretat de Samantha Morton, nimeni alta decât sirena din clipul U2 - Electrical Storm. Iar în rolul amantei lui Curtis o putem vedea pe frumoasa româncă Alexandra Maria Lara.
Filmat alb-negru, jucat foarte bine şi având muzica Joy Division pe fundal, acest film nu trebuie ratat. Chiar merită.

Thursday, 27 March 2008

Tata


Azi tata mi-a făcut o surpriză. Aflat în Bucureşti, a trecut să mă ia în pauza de masă. Şi mi-am dat seama, printre altele, că trebuie să scriu puţin despre el.
Posesor de adresă gmail şi id de mess, tata este un cititor fidel al acestui blog. Dar nu aceste ingrediente trendy îl caracterizează în primul rând. Tata este un om al principiilor. Toate sunt incontestabile iar eu cred că le-am asimilat în mare parte. Şi nu doar ideile în sine, poate mai ales faptul că întotdeauna trebuie să te ghidezi după aceste principii, fie că le preiei de la alţii, fie că ţi le creezi singur. Tata este un om foarte practic, vede problema, vede şi soluţia. Şi, foarte important, vede în timp. Rareori se înşeală. Are un simţ al umorului desăvârşit şi este evident că de la el l-am moştenit şi eu. Ar mai trebui să lucrez puţin la curaj, pentru că nu-l am pe măsura lui. Şi nici ambiţia şi încrederea desăvârşită că va ieşi cum vrei tu dacă nu te dai bătut. He doesn't know how to fail.
Tata este un prieten, un coechipier, un suporter. Ne batem pe umăr şi ne dăm 5-uri. Adoră momentele când un sportiv sau o echipă ridică un trofeu în aer. În mod inconştient poate, asimilează aceste momente cu reuşitele noastre, trecute sau viitoare. Ne aşteaptă cu siguranţă multe cupe la orizont.
Iar la final, pentru că tata ascultă muzică tare bună (pot menţiona Beatles, Stones, AC/DC sau Creedence), îi ofer piesa de mai jos, una din preferatele lui dintotdeauna.

Wednesday, 26 March 2008

Gotcha

Statisticile blogului meu arată că există colegi care citesc în mod constant aceste pagini. Zilnic se intră aici, chiar şi de mai multe ori. Nu cunosc persoanele şi nici nu mă interesează prea mult. Este chiar fain atâta vreme cât cuvintele mele banale stârnesc interes, sper însă că nu şi bârfe ieftine.
Deci, voi ăştia de vă văd zilnic iar voi mă şi vedeţi mă şi citiţi, vă salut şi poate ne deconspirăm la o bere într-o seară, nu de alta dar virtualul e bun numai până la un punct.
Cheers, my friends. Keep watching.

Monday, 24 March 2008

Colorblind

Sunt oameni şi oameni. Fără excepţie, toţi au fost la un moment dat trădaţi, înşelaţi, furaţi, nedreptăţiţi. S-au rugat şi nu au fost ascultaţi. Şi-au pierdut credinţa, prietenii, partenerii de viaţă, rudele. Au primit mult mai puţin decât au dat. Au oferit şi nu au fost apreciaţi. Au întrebat şi nu au primit răspuns. Viaţa ne-a regulat pe toţi mai mult sau mai puţin. Ne-a violat şi ne-a lăsat traume.
Unii au ales să-şi bage picioarele. Sau poate că nu au ales, poate pur şi simplu nu au mai fost capabili de altceva. Au abandonat vise şi oameni. S-au lăsat atraşi într-o inerţie din care nu au idee cum să mai scape.
Alţii însă mai cred în finaluri fericite. Într-un Dumnezeu deasupra, în oameni, în momentul lor de triumf. Genul ăla de credinţă oarbă şi liniştea pe care o aduce. Aceşti oameni încă mai pot percepe frumuseţea lumii şi ştiu se bucure de ea. Ei zâmbesc din spatele măştilor atât de intens încât până şi masca pe care o poartă capătă conturul feţei lor.
Ei sunt cu adevărat speciali. Au reuşit să rămănă nealteraţi şi sunt minunaţi în naivitatea lor. Au atâta putere încât nu pot fi făcuţi knock out. De fiecare dată revin în picioare înainte să numeri până la 10.
Încă mai sper că fac şi eu parte din categoria asta. We're all colorblind.

Sunday, 23 March 2008

Mai bine nu de Oscar

Vineri, la masa de prânz, un coleg îmi spunea că parcă în ultima vreme nu se mai fac filme memorabile. Ştiţi voi, genul ăla de film care să te bulverseze sau care să rămănă legendar peste ani. Tind să-i dau dreptate. Iar în completare spun că Oscarurile de anul ăsta m-au dezamăgit.
Păi să începem cu marele învingător, No Country for Old Men. Gimme a break. Ce-a fost asta? 8 nominalizări, 4 adjudecate, inclusiv pentru cel mai bun film al anului. La o aşa carte de vizită mă aşteptam la mult mai mult. Părere pe care şi sorella o susţine foarte bine şi chiar cu umor. Un film ok, dar nici pe departe extraordinar.
Mergem mai departe, ce avem? There Will Be Blood. A luat două Oscaruri, unul fiind acordat lui Daniel Day-Lewis pentru cel mai bun rol principal. Mda, a jucat foarte bine omul, dar ce vreau eu să spun e că ai nevoie de tare multă răbdare să urmăreşti acest film, care ţine vreo două ore jumate. Plictisitor, deloc captivant. Dacă-l vezi la mall ai toate şansele să adormi cu punga de popcorn în braţe.
Mai nou, în Box Office-ul american, pe locul 2 săptămâna aceasta, avem o tămpenie rară, care văd că prinde şi pe la noi. Filmul stupidoid 10,000 B.C. Ăăăă ok, no more comments on that.
Eu personal am făcut un mic maraton de filme în ultimele zile şi pot spune că am văzut unele mult mai faine decât astea care iau faţa la premii sau vânzari. Nu ştiu dacă sunt mai bune din punct de vedere artistic, dar cu siguranţă sunt mult mai plăcute şi mai uşor de urmărit. Voi recomanda 3 dintre ele.
We Own The Night. Cu Joaquin Phoenix şi Mark Wahlberg (când am văzut că aceşti doi actori sunt în film a fost de ajuns să vreau să-l văd). Dacă Joaquin m-a cucerit în Gladiator apoi mi-am dat seama definitiv de valoarea lui când l-a jucat pe Johnny Cash în Walk The Line, Mark Wahlberg (fostul rapper Marky Mark, dacă mai ştiţi) este un actor căruia nu-i dădeam mari şanse la început dar care a crescut tare mult, devenind unul din preferaţii mei.
We Own The Night este despre poliţie şi droguri în New York-ul anilor '80, dar în special despre familie. Celor doi actori li se adaugă superba Eva Mendes şi Robert Duvall.
Reservation Road. Asta ca să rămânem cu Joaquin Phoenix. Acest film prezintă drama unei familii care îşi pierde un copil într-un accident de tipul hit and run. Pentru că poliţia întârzie să facă lumina, tatăl va căuta să-şi facă singur dreptate.
Iar la final, Cassandra's Dream. Tot despre familie şi fraţi, te face să te gândeşti cât de departe eşti dispus să mergi pentru a-ţi îndeplini visele. Colin Farrell şi Ewan McGregor ar trebui să spună suficient despre distribuţie.

Concluzia mea de final: mai bine caută-ţi tu filmele care-ţi plac, nu le lăsa pe altele să vină la tine.

Thursday, 20 March 2008

Leapşa muzicală

...primită de la sorella. Deci iată cum stă treaba.

Instrucţiuni:

* Put your music player on shuffle.
* Press forward for each question.
* Use the song title as the answer to the question even if it doesnt make sense. NO CHEATING!
* Tag 5 people
* Bold the questions and with the answers, give your own comments on how it relates to the questions.

Format: Titlu piesă - Artist



How are you feeling today?
Foo Fighters - Floaty. Incredibil! Şi eu care credeam că mă duc în jos...

Will you get far in life?
U2 - With Or Without You. Mă da, I will, cu sau fără tine.

How do your friends see you?
Stereophonics - Have A Nice Day. Hmmm, eu lor sau ei mie? Both, hopefully.

Will you get married?
Urma - Inner Demon. Nu mă prind exact de asta, dar e bună. There's definitely an inner demon there.

What is your best friend’s theme?
Stereophonics - Local Boy In The Photograph. Haha, merge!

What is the story of your life?
U2 - The Fly. FANTASTIC! Aşa a picat, jur (cine dracu' a inventat joculeţul ăsta? e deja ca mailurile care trebuie trimise la încă mimim 7 inşi ca să ai o bucurie).

What was high school like?
Depeche Mode - Halo. Nope, nu chiar.

How can you get ahead in life?
Stereophonics - Same Size Feet. Wow, ăsta e secretul!

What is the best thing about your friends?
U2 - Numb. Wrong, hehe!

What is in store for this weekend?
Civil Twilight - Soldier. Lol, da, mă voi lupta cu nişte hărţoage la serviciu.

What song describes you?
U2 - Miracle Drug. Oh da. Ar putea fi. I need a fuckin' miracle.

To describe your grandparents?
Foo Fighters - Walking After You. Ce frumos, da, mereu au făcut asta. Always been there.

How is your life going?
Coldplay - What If. Exact. Un şir interminabil de what if's.

What song will they play at your funeral?
U2 - Pride. Demenţial! Ar fi ceva să adaptez şi să pot spune "free at last, they took my life, they couldn't take my pride".

How does the world see you?
Stereophonics - Maybe Tomorrow. Hmm, deci se pare că mi se mai dă o şansă.

Will you have a happy life?
Depeche Mode - Behind The Wheel. Fuck yeah, deci voi conduce.

Do people secretly lust after you?
Depeche Mode - A Question of Lust. Mwuahahahahahaha! Efectiv incredibil, no fuckin' cheating!

How can I make myself happy?
Urma - What You Pay Is What You Get. Foarte foarte tare, mda. Deşi nu-s de acord. Chiar recent am plătit MULT mai mult decât am primit. Deci nu, reformulăm. Primeşti, în cel mai fericit caz, exact cât ai plătit, dacă nu mai puţin.

What should you do with your life?
U2 - Angel of Harlem. Nope, asta după. Şi nu în Harlem.

Mda, amuzant şi interesant. Se cam repetă trupele la mine, deşi am avut peste 900 de melodii pe shuffle. Însă trupele preferate erau cu discografiile complete, deci...
Dau mai departe stop Danei, lui Anné şi Simonei.

Innsbruck 13-16 martie 2008

Aşa cum spuneam, nu povestim, dar putem arăta nişte imagini.

Monday, 17 March 2008

Travel Should Take You Places


Sunt fascinat de călătorii. De locuri noi, de oraşe. De aer nou, de oameni diferiţi.
Mai nou, sunt lovit în creştet de două reclame. Am abonament Vodafone şi foarte recent am fost în două excursii, într-una din ele stând, pe banii firmei la care lucrez, la hotelul Hilton din Innsbruck. Ok, care e legătura?
Păi Vodafone spune "Make the most of now" iar Hilton că "Travel should take you places". Foarte puternic şi frumos sună vorbele astea. Dar mie nu mi s-au aplicat. Am văzut locuri memorabile, dar întotdeauna contează starea, mai mult decât locul.
I didn't make the most of now and travel didn't take me places.
Prin urmare, nu voi povesti absolut nimic despre aceste excursii.

Wednesday, 12 March 2008

Rush of Blood

As a general rule, people disappoint you as you know them.
Maria Mitchell

Nu-mi dau seama cum reuşesc. Sunt atât de bun în a alege locuri, fapte, întâmplâri. Am atâtea idei. Dar sunt groaznic când e vorba de ales oameni. Mulţi nu merită nici măcar un colţ de privire sau un strop de salivă .
Blame it all upon a rush of blood to the head.

Tuesday, 11 March 2008

Devil Angel

She's a pain in the ass. The kind that merges into your bones. A little brat. She likes to be spoiled but be careful not to spoil her too much 'cause then you might be suffocating her.
Clever and spontaneous as she is, you have to know how to give her space, how to respect and support her independence. She goes out a lot. Don't stop her. Talk a lot and be a real gent. She's able to communicate like no other.
She doesn't share much and often drives you nuts. And she can unscrupulously take more than she deserves. But then she does something unpredictable and makes you feel alive. Only to kill you again with the look in her eyes or with her crazy and impossible behaviour. Like Foos would say: when she goes storming out I run for cover.
She's not what she seems at first. Most people could easily misjudge her. Get to know her and dig under the surface. She's a very warm person, while bitchy and careless at the same time. Can't quite tell. Discover her sensuality, because it is very stylishly hidden.
Paradoxal, right? Maybe. You gotta love her or hate her. But, I still can't quite figure this one out either.
It's her birthday tomorrow. And this is one of my bizarre and annoying ways of celebrating her.
Well, she's the devil angel.

Sunday, 9 March 2008

The Secret

Am văzut un film extraordinar. Îl putem considera documentar, în cadrul său mai mulţi filosofi, doctori sau oameni de ştiinţă vorbind despre un mod foarte simplu în care îţi poţi schimba perspectiva asupra vieţii şi poţi influenţa lucrurile să se întâmple în favoarea ta. Suntem ceea ce gândim şi trăim întotdeauna ceea ce gândim.
Uitaţi-vă la The Secret.

Saturday, 8 March 2008

Influencing Skills

Joi şi vineri am participat la Hilton la un curs foarte fain, oferit de firma la care lucrez. A fost vorba de influencing skills, mai exact metode şi tehnici de a-i face pe cei cu care interacţionezi să vadă lucrurile din punctul tău de vedere şi, eventual, să fie de acord cu tine în final. Am făcut foarte mult roleplaying (ceea ce eu uram...) dar m-am simţit foarte bine şi chiar m-am remarcat. În final, aceste două zile de curs mi-au adus mai multă încredere în mine.

Thursday, 6 March 2008

Things I Love These Days


I could mention this shy spring. Or the vibes of the city. I love the coffee in the morning and the smell of my daily sports paper. Cigarettes, cigars and other smokable devices. Cafés and shops.
I love my mobile phone and my new iPod. Planes and airports. Packing, unpacking and repacking.
My guitar and my new strings. I love music and new sounds.
Making plans and quitting them. Because life is what happens when you're busy making other plans. I love making the best of now, although I'm not always able to.
Revelations and surprises. Small gestures. Cheap buyers.
I love the way she sleeps.
And more.