Posts

Showing posts from February, 2008

A Real Pisces

Mă aflu în faţa celei mai demente aniversări, fără doar şi poate. Nu vreau cadouri, am învăţat să le primesc când nu le aştept. Vreau doar un pic de răsfăţ. Şi câteva surprize fără fundă roşie.
Spuneam înainte de Revelion că 2008 va fi a kick ass year. După 2 luni de stand by, încep să cred c-am avut dreptate.
Se făcea că era anul 1979 (exact titlul piesei de mai jos) şi eu apăream în această lume nebună, nebună de tot.
28 februarie, 12.30 a.m.
..........................
Ne revedem peste puţin timp. Mai altfel.

A Walk In My Hood

Image
Azi am venit la muncă pentru a trage tare înainte de mica vacanţă care mă aşteaptă. Vremea de-a dreptul superbă m-a făcut să iau şoseaua Giurgiului la pas, din Drumul Găzarului până la City Mall. Iar dispoziţia excelentă în care sunt a proiectat sub un cu totul alt unghi cartierul în care locuiesc de aproape 3 luni. Dacă până acum treceam pe acolo doar în tramvaiul plin de pensionari fără somn (dimineaţa) sau plin de manelişti şi cocalari (seara) şi tot ce doream era să ajung mai repede la destinaţie, ei bine, azi m-am plimbat la pas şi am savurat fiecare moment. Aceleaşi zone cenuşii, aceleaşi reminiscenţe comuniste erau azi scăldate de un soare superb care le oferea o nouă tentă.
Întotdeauna am asociat locurile cu stările de spirit şi cu figurile oamenilor dragi. Du-mă în cel mai oribil cartier, dacă eu mă simt bine, s-ar putea să-mi placă. Azi, pentru o juma de oră, am putut spune că nu există loc mai fain decât odiosul meu cartier.
Mi-e şi frică să mă gândesc cât o să-mi placă A…

I AMsterdam

Image
Sometimes it just takes a second. An e-mail. An idea. A spark. A moment of craziness.
It takes a kick ass band. A phone call. A wonderful city.
It takes a great mom. It takes a lot of bullshit to swallow until you finally deserve it.
It takes chemistry. It takes an amazing woman.
Take me to Amsterdam.

Civil Twilight

Graţie colegului Eugen, am descoperit această trupă din Africa de Sud. Sunt noi, de curând au lansat primul album, intitulat Human, mai nimeni nu a auzit de ei şi nici măcar pe net nu găseşti foarte multe versuri. M-au cucerit cu sunetul incredibil, care te face să-i asculţi la modul obsesiv. Sunt ferm convins că vor deveni foarte cunoscuţi.
Mai multe nu are sens să spun. Vă las cu câteva linkuri şi cu o piesă extraordinară.

Official Site
Facebook
MySpace

Letters From The Sky

One of these days the sky's gonna break and everything will escape and I'll know
One of these days the mountains are gonna fall into the sea and they'll know
That you and I were made for this
I was made to taste your kiss
We were made to never fall away
Never fall away

One of these days letters are gonna fall from the sky telling us all to go free
But until that day I'll find a way to let everybody know that you're coming back, you're coming back for me
'Cause even though you left me here I have not…

Cili

Image
Mâine este ziua ei dar eu scriu de azi, pentru că articolul trebuie să fie gata. Ea este abonată la acest blog si primeşte fiecare post pe mail. Foarte probabil îl va citi chiar mâine. O cheamă Roxana, dar toţi prietenii îi spun Cili, derivând din numele de familie. And she's my best (girl)friend. Culmea, tot mâine se împlinesc 6 luni de când ne ştim, pe 20 august 2007 ea angajându-se la firma unde lucrez şi eu. Este amuzant acum când ne gândim, pentru că ulterior ne-am mărturisit că fiecare se uita lung la celălalt, dar nu neapărat admirativ, ci mai degrabă curioşi, tocmai pentru că eram convinşi că privirile celuilalt sunt admirative, la modul erotic. Bineînţeles, am ajuns să ne înţelegem foarte bine şi să tot stăm împreună, astfel încât multă lume e convinsă şi acum că e ceva între noi. Unii chiar au spus că ne stă bine împreună şi că ne potrivim. Haha. Dar nu e cazul. Pe noi ne amuză toate aceste aprecieri. Iar prietenia noastră este exact aşa cum trebuie să fie. Ea îmi spune…

Eşti cuminte? Nu te vreau.

Nu-mi plac fetele cuminţi. Cele devreme acasă, care prin baruri îşi comandă un Santal inofensiv. Îmi plac nebunele, ador fetele tâmpite. Cele care fumează şi ştiu să spună "fuck" atunci când e cazul, dar totuşi nu-şi bagă p¤la niciodată. Îmi plac cele care râd la bancurile deochiate şi nu fetele care se înroşesc atunci când le aud. Îmi plac zvăpăiatele, fetele cu zvâc. Cele care te sună noaptea să te cheme la ele acasă. Ador imprevizibilul, deşi el are întotdeauna şi o latură nasoală. Mă cuceresc aiuritele care sunt în stare să facă nebunii pe stradă, aşa, doar pentru că se simt bine. Cuminţenia duce întotdeauna la banal şi la rutină, mult mai repede decât nebunia.
Îmi plac foarte mult fetele cu imaginaţie. Sau, mai bine zis, cele care dau frâu liber şi-şi trăiesc propria fantezie. Nu de alta, dar şi fetele cuminţi pot avea imaginaţie seara la duş, dar e mai greu cu pusul în practică. Îmi plac cele care nu se jenează să-ţi spună că ai o tunsoare oribilă sau un outfit demoda…

A Weekend At The Movies

În acest weekend am realizat un mic maraton de filme, printre care am strecurat şi un concert Kumm în Lăptărie aseară. Iată ce am reuşit să văd şi câteva impresii.
Charlie Wilson's War. Un film bazat pe un caz real, în care congresmanul texan Charlie Wilson, jucat de Tom Hanks, mobilizează importante sume de bani care sunt investite în armament pentru afganii care luptau cu sovieticii în anii '80. Hanks este impecabil ca întotdeauna, iar Philip Seymour Hoffman, un actor care-mi place tot mai mult, face un rol inteligent, sarcastic şi pe alocuri plin de umor. Julia Roberts rămâne neschimbată la chip, dar scurta scenă în care apare în costum de baie m-a făcut să realizez că toate trec. Trebuie să mai spun că traducerea de care m-am bucurat a fost bestială (ex.: "get the fuck out of my office!" a fost tradus "ieşi în suzeta mea afară din birou!").
Awake. Foarte interesant. Un film a cărui idee pleacă de la faptul conform căruia 1 din 700 de pacienţi se trezeşte …

Phonics

Image
Se numesc Stereophonics şi constituie ultima mea obsesie muzicală. Îi ştiam de acum vreo 2-3 ani, de când hitul Dakota îi relansase după o perioadă mai puţin fastă (so I've heard). Cineva mi-a reamintit de această trupă, pe care am început s-o ascult intensiv în ultimele săptămâni (atât de mult încât Phonics deja se află în top 10 pe pagina mea de la last.fm).
Mi-am procurat toată discografia, pe care nu am avut timp s-o parcurg integral din simplul motiv că mă opresc la câte o melodie pe care rămân blocat zile întregi. Ultimul exemplu în acest sens este piesa din clipul de mai jos, I'm Alright (You Gotta Go There To Come Back), live from Dakota, adică din acelaşi excelent concert din care este şi bijuteria de care vă vorbeam acum câteva zile.
Ultimul album al trupei, Pull The Pin, lansat anul trecut, este foarte bine făcut. Piese de pe acest disc, cum ar fi It Means Nothing, Daisy Lane sau Drowning, completează excelent în peisajul meu muzical pe cele două menţionate mai sus, …

Există momente

...şi momente, care îţi pot defini ziua. Ca acela de azi când am ieşit cu urechile ei roşii la o ţigară pe care oricum a scăpat-o pe jos şi a trebuit să-şi aprindă alta.
And by the way, fuck Valentine's.

Dakota

Aceasta este melodia care constituie obsesia mea din ultimele zile, mai ales în varianta live prezentată mai jos. A fost scrisă într-un hotel din Paris, dar nu mă întrebaţi care este legătura acestor faine versuri cu titlul, că nu ştiu.
Just enjoy.

Thinking back, thinking of you
Summertime, think it was June
Yeah think it was June
Laying back, head on the grass
Chewing gum, having some laughs
Yeah having some laughs

You made me feel like the one
You made me feel like the one
The one

You made me feel like the one
You made me feel like the one
The one

Drinking back, drinking for two
Drinking with you
When drinking was new

Sleeping in the back of my car
We never went far
Didn't need to go far

You made me feel like the one
You made me feel like the one
The one

You made me feel like the one
You made me feel like the one
The one

I don't know where we are going now
I don't know where we are going now

Wake up call, coffee and juice
Remembering you
What happened to you

I wonder if we'll meet again
And talk ab…

Targets

1.Un alt job, cu alte posibilităţi de dezvoltare şi alte recompense. Pentru a putea susţine nr.2, adică...
2.Achiziţionarea unui apartament şi, în prealabil, pregătirea materială şi mentală pentru susţinerea ratelor la bănci pentru un car de ani.
3.O excursie la New York. Am banii, am găsit se pare şi cu cine să merg. Mai trebuie ochită doar varianta optimă.
4.Să-mi public cartea. Deja voi fi reorientat în curând către altă editură.
5.Exerciţii fizice zilnice. Trebuie să fiu iar în formă (deja încep în seara asta).
6.Mai multă nebunie, mai multă detaşare. În orice.
7.Mai multă încredere.

*mai există un punct dar el nu poate fi dezvăluit sau clasificat.

Sec

Am ajuns la birou şi savurez a doua plăcere a dimineţii. După citirea ziarului în tramvai şi-n metrou, acum beau o cafea. Era viscol, acum s-a potolit şi a dat soarele. Îmi place cum cad razele pe biroul meu.
Şi aici mă cam opresc pentru că nu mai îmi vin în minte prea multe plăceri pe care le pot savura momentan.

The Tongue of Angels

În ultimele 2 luni am publicat în paginile acestui blog pasaje din manuscrisul intitulat "U2 - Sunete şi sensuri". Mi-a venit această idee în urma amânării datei iniţiale de publicare, care se dorea undeva pe la sfârşitul lunii noiembrie. Primând asigurări din partea editurii că materialul va fi lansat cât mai repede după sărbători, am considerat că aceste extrase din carte, postate pe blog, vor incita cititorii. Nu ştiu în ce măsură am reuşit acest lucru. Astăzi public al 11-lea extras (ultimul) considerând că ele sunt deja arhisuficiente pentru a stârni (sau nu) interesul.
Din păcate, s-a ajuns la un impas cu editura cu care eram în discuţii. După mai bine de 4 luni de când am predat manuscrisul (nu mă întrebaţi de ce au avut nevoie de atâta vreme), redactorii respectivei edituri au ajuns la concluzia că manuscrisul nu poate fi publicat. Trecând peste faptul că mi s-a comunicat acest lucru foarte sec şi fără explicaţii, printr-o secretară de redacţie, cu tot subiectivismu…

A Long Lost Friend

Oarecum ca o continuare fericită a ultimului meu articol (sau ca o dovadă că există şi părţi foarte faine ale acestui internet cu ochi şi urechi planetare), trebuie să vă spun că tocmai mi-am regăsit, online, un vechi prieten cu care nu mai vorbisem de foarte mult timp. Numele lui este Sylvan Borg şi vă povesteam astă-vară despre el şi despre trupa în care se afla, Stilair.
Cu bucuria unei prietenii reînnodate (like a long lost friend...cum spune piesa Icon) dar cu o frustrare foarte mare că această formaţie nu mai există şi temerile mi s-au confirmat, vă las să ascultaţi singurele melodii care au rămas în urma Stilair. Două melodii pe care nu le-aş da pe multe alte albume celebre şi care intră fără discuţie într-un top personal all time.

Icon


White Heat

The Walls Have Eyes

Image
....myeah, including TheFly's wall, of course. Dragi bloggeri şi nu numai, citiţi acest articol. Şi nu vă arătaţi prea miraţi după că nu vă cred.

Simply Living

Cum e să afli că mai ai maxim un an de trăit? Te-ai apuca să faci în acest timp tot ce n-ai făcut o viaţă întreagă? Ai face sky-diving, te-ai tatua, ai călători prin toată lumea? În The Bucket List, Jack Nicholson şi Morgan Freeman exact asta aleg să facă.
Sau cum e să fii un tânăr absolvent de facultate, cu tot viitorul în faţă, dar să alegi să pleci la drum, prieten cu natura, liber, să-ţi dai foc la bani, să mergi unde vezi cu ochii, să dormi numai în cort, să uiţi de familie şi de toţi mai bine de un an de zile? Apoi să mergi în Alaska şi să înfrunţi cele mai aspre condiţii până când, în cele din urmă, mori? La doar 23 de ani, dar convins că ai trăit la maxim. Acesta este chiar un caz real, descris în filmul Into the Wild.
Am văzut aceste două filme în weekend şi mi-au oferit o grozavă poftă de viaţă.
Luaţi-o ca pe o recomandare. Abia în al doilea rând cinefilă.

Carry Each Other

“Muzica poate schimba lumea, pentru că muzica poate schimba oamenii”, afirma oarecum idealist Bono, liderul unei trupe care nu a încetat niciodată să creadă în influenţa pe care fenomenul artistic o poate avea asupra lumii în care trăim. Încă din anii de început ai trupei şi până azi, atât prin mesajul transmis prin versuri, cât şi prin atitudinea de pe scenă şi prin faptele concrete realizate în afara ei, U2 a luptat permanent pentru idealurile în care a crezut. Implicarea în problemele sociale şi politice face din U2 poate cea mai marcantă trupă din istorie. În continuare, ne propunem să descoperim cum teme ca săracia extremă, războiul, nedreptatea socială sau calamităţile naturale au apărut mai întâi în versurile trupei, pentru ca apoi ele să rezulte într-o implicare reală şi foarte susţinută a formaţiei (şi mai ales a liderului ei, Bono) în încercarea de schimba ceva, de a crea o lume mai bună.
Provenind dintr-o ţară în care problemele politico-sociale erau la ordinea zilei şi cr…

Profesorul

Se spune că prietenii îi poţi alege, spre deosebire de rude. Şi se mai spune că despre cei duşi numai de bine. Aşa să fie. Iertaţi să fim cu toţii. Azi cineva intră-n pământ. Din pământ suntem şi tot acolo ne vom întoarce. Dar ne vom revedea altundeva, mai sus, într-o zi. Probabil mai buni, aşa ar trebui. Până atunci ne luăm la revedere. Nu există adio, niciodată.
A fost un profesor.

Rambo

Image
S-a întors. Aşa cum vă anunţam de astă-vară. A reapărut. Nu mai ştii dacă îl cheamă Rocky, Rambo sau Stallone. Nu mai ştii ce vârstă are. Dar eroii nu au vârstă, nu? Şi nici nu mor vreodată. E o legendă. Rambo adică, într-un film exact aşa cum trebuie să fie un sequel al unei trilogii de poveste, după 20 de ani. Pasionant, uman, aproape deloc exagerat. Iar scenele de acţiune sunt incredibil de reale şi de detaliate. Stallone, scenarist şi regizor, se ridică la înâlţimea personajului său din film. M-a uimit anul trecut cu Rocky (nu mai ştiu al câtelea era), mă uimeşte şi acum. Dacă pentru Rambo "killing is as easy as breathing", ca să cităm o replică din film, pentru Stallone acting is as easy as that.
Să văd noul Rambo, ultimul, a fost ca şi cum încă mai eram copil şi am primit jucăria preferată.