Friday, 25 January 2008

Incomplet

Te trezeşti dimineaţa pentru că trebuie. Mănânci puţin înainte de a pleca ca să nu te ia cu leşin. Pleci la muncă pentru a avea din ce trăi. Iţi faci treaba, termini tot pe ziua respectivă, te întorci acasă. Faci duş ca să fii curat, mănânci ceva, fumezi o ţigară să te relaxezi, poate bei şi o tărie. Te speli pe dinţi, te culci.
Lucruri care trebuie făcute. Chestii zilnice, rutinate, având de fiecare dată o finalitate. Dar când te bagi în pat, capul ţi-e greu pe pernă şi gândurile îţi aleargă prin creier ca nişte cai sălbatici. Simţi că a lipsit ceva. Că ziua e terminată doar fizic, doar spaţial, doar temporal. Simţi că a lipsit secunda aia care poate scoate totul din banal. Nici nu vrei să adormi, nu aşa. De ce iar aşa? Încerci să speri că poate va fi mâine sau te întrebi peste câte zeci de secole o să apară acel moment. Într-un final adormi şi visele încearcă, fără succes, să înlocuiască acea secundă netraită.

2 comments:

Liliana said...

n-ai idee cat rezonez cu ce scrii acolo!!!

simplyme said...

ne ragasim, din pacate; daca nu acum, la un moment dat (hmmmm, totul e dat...) poate ca altfel nu se poate, oameni!

Post a Comment