Astazi se implinesc 2 ani de cand, impreuna cu 4 prieteni, am plecat la Viena sa vedem U2 in concert, aceasta devenind una din cele mai frumoase amintiri ale mele de pana acum. Multe s-au schimbat de atunci. Si chiar si oamenii cu care am fost acolo. Iubita a devenit amica, prietenul meu cel mai bun un total strain, am schimbat orasul in care locuiesc si muncesc, am schimbat deci si jobul si am experimentat mai multe laturi ghinionistico-depresive de neimaginat.
Am iubit Viena, dar am facut-o la modul dureros, socotind ca acest oras mi-a luat un lucru foarte pretios ca tribut pentru ca mi-a oferit U2, dupa 8 ani de asteptare. Melancolia dureroasa pe care o aveam cand ma gandeam la orasul valsului a trecut insa, timpul a cernut ca o sita si a ramas doar ce conteaza cu adevarat: am fost la U2. Au mai ramas trenul, cusheta si vagoanele restaurant (iubesc asta), au mai ramas strazile si palatele vieneze, review-ul meu la concert, publicat de revista Sunete (el va figura si in cartea mea ce o sa apara la toamna) si a ramas, per total, o amintire superba a unei calatorii de neuitat. Un sentiment unic, un spirit, o exuberantza, a unui simplu admirator al unei trupe, care si-a indeplinit visul de a o vedea live.
Va ofer doua piese, ele sunt luate din concertul pe care U2 l-a sustinut la Chicago in 2005, cu mai putin de 2 luni inainte de Viena. Atat live, cat si pe primul album U2, Boy, de pe care fac parte, ele sunt cantate impreuna, fara pauza intre. An Cat Dubh si Into The Heart. A doua melodie a devenit un fel de generic de final sau chiar un soundtrack, as putea spune, al calatoriei la Viena de acum exact 2 ani.
Into the heart...of a child
I stay a while...oh, I can go back
Into the heart...of a child
I can smile
I can go there
Into the heart
Into the heart of a child
I can go back
I can stay awhile
Into the heart...
Saturday, 30 June 2007
Saturday, 23 June 2007
Reality Show
Lumea spune ca scriu prea patetic. Inseamna ca asa e.
Sunteti liberi sa nu mai cititi. Nu exista smiley-uri in acest blog, imi pare rau. Nu avem de-a face cu o revista comica sau cu o emisiune de divertisment. Asta-s eu. Si eu sunt nemultumit. Jobul nu mai imi ofera nicio motivatie iar pe plan personal lancezesc. Si timpul trece mult prea repede, repet. M-am saturat de autosugestii si de vorbe si de idei shablon.
Si tu ai sau ai avut un prieten pe care nu l-ai uitat.
Pe loc repaos. Datzi drumul la tv, urmeaza familia Bundy.
Sunteti liberi sa nu mai cititi. Nu exista smiley-uri in acest blog, imi pare rau. Nu avem de-a face cu o revista comica sau cu o emisiune de divertisment. Asta-s eu. Si eu sunt nemultumit. Jobul nu mai imi ofera nicio motivatie iar pe plan personal lancezesc. Si timpul trece mult prea repede, repet. M-am saturat de autosugestii si de vorbe si de idei shablon.
Si tu ai sau ai avut un prieten pe care nu l-ai uitat.
Pe loc repaos. Datzi drumul la tv, urmeaza familia Bundy.
Tuesday, 19 June 2007
Floating With No Compass
A venit vara. Inca una, dupa mai multe veri reci din ultimii ani. Nu am un plan concret de vacantza si nici nu am cu cine sa-mi fac astfel de planuri. Acel surogat de gasca (in traducere: cunostintzele mele) stiu una si buna: Vama. Iar eu mai mult de 3 zile nu rezist acolo. Vreau o vacantza intr-o statiune normala, poate in dragul meu Neptun. Poate cu cineva anume, nici eu nu stiu cine, pentru ca nici pana acum nu mi-a intrat nimeni in apele teritoriale. Navighez aiurea, fara nicio tzinta.
Am uneori sentimentul ca daca nu ar fi cartea asta la care lucrez, as pica iar in depresie. Nu mai exista mare lucru in afara ei. Macar sper sa o duc la capat cu bine si s-o vad publicata. Ce va mai fi dupa? Dumnezeu stie.
Trece vremea, tare repede trece..si nu se intampla lucruri memorabile. Si tare imi vin piticii cateodata. Dar mai beau un pahar cu apa si ma autosugestionez sa imi pastrez rabdarea.
Hmmm. "A pastra"...ce concept.
Am uneori sentimentul ca daca nu ar fi cartea asta la care lucrez, as pica iar in depresie. Nu mai exista mare lucru in afara ei. Macar sper sa o duc la capat cu bine si s-o vad publicata. Ce va mai fi dupa? Dumnezeu stie.
Trece vremea, tare repede trece..si nu se intampla lucruri memorabile. Si tare imi vin piticii cateodata. Dar mai beau un pahar cu apa si ma autosugestionez sa imi pastrez rabdarea.
Hmmm. "A pastra"...ce concept.
Sunday, 17 June 2007
Liniste
In ultimul timp nu am mai scris ca nu mai am avut ce. Existenta nu si-a iesit din coordonatele ei normale. Sunt foarte prins cu scrisul, cartea mea capata forma si va iesi foarte fain, sunt convins.
Trec putin pe aici sa-mi salut vizitatorii fideli (sunt tare curios cine este din Curtea de Arges sau cine e din Brazi, hehe) si sa concluzionez ca, intr-un fel, tocmai am urmat sfatul lui Bono, anume acela de a scrie chiar si cand nu ai ce sa spui. Pur si simplu scrii despre faptul ca ...nu-ti vine sa scrii.
Mie nu-mi vine, momentan. Energia mea e focalizata in alta parte. Dar revin curand.
Salutari si cititorului din Mangalia, sa nu uit...
Asa, va pup.
Trec putin pe aici sa-mi salut vizitatorii fideli (sunt tare curios cine este din Curtea de Arges sau cine e din Brazi, hehe) si sa concluzionez ca, intr-un fel, tocmai am urmat sfatul lui Bono, anume acela de a scrie chiar si cand nu ai ce sa spui. Pur si simplu scrii despre faptul ca ...nu-ti vine sa scrii.
Mie nu-mi vine, momentan. Energia mea e focalizata in alta parte. Dar revin curand.
Salutari si cititorului din Mangalia, sa nu uit...
Asa, va pup.
Friday, 8 June 2007
A Bigger Bang
Mi-am luat bilete la Rolling Stones. Initial nu vroiam sa merg, nefiind un mare fan al pieselor legendarilor rock'n'roll-eri, dar tata a spus ca vrea sa mearga si mi-am zis ca as fi un dobitoc sa ratez un asemenea eveniment. Acest concert este unic si fabulos si orice alte epitete mai vreti voi sa gasiti, pentru ca acesti monstri sacri care canta de 45 de ani vin la noi in tara, in cadrul unui turneu care tine deja de doi ani si care, prin prisma incasarilor, este cel mai mare din istorie.
Si ma bucur foarte mult pentru tata, admirator al acestei trupe de peste 30 de ani, ca are ocazia sa ii vada pe viu, in sfarsit, dupa atata timp.
A Bigger Bang vine la Bucuresti pe 17 iulie si ma voi simti cumplit de mandru sa fi asistat live la cele mai mari 2 turnee din toate timpurile, dupa ce in 2005 am fost la Viena sa vad U2 in cadrul Vertigo Tour, al doilea, ca si incasari, dupa A Bigger Bang.
Momentan, tot ce mai imi vine sa zic, pe langa un mare thanks to my dad, este:
I KNOW IT'S ONLY ROCK'N'ROLL BUT I LIKE IT!
Si ma bucur foarte mult pentru tata, admirator al acestei trupe de peste 30 de ani, ca are ocazia sa ii vada pe viu, in sfarsit, dupa atata timp.
A Bigger Bang vine la Bucuresti pe 17 iulie si ma voi simti cumplit de mandru sa fi asistat live la cele mai mari 2 turnee din toate timpurile, dupa ce in 2005 am fost la Viena sa vad U2 in cadrul Vertigo Tour, al doilea, ca si incasari, dupa A Bigger Bang.
Momentan, tot ce mai imi vine sa zic, pe langa un mare thanks to my dad, este:
I KNOW IT'S ONLY ROCK'N'ROLL BUT I LIKE IT!
Tuesday, 5 June 2007
I'm Dead. Sell Me.
Sunt scarbit. In ultimul hal. De tabloide si de televiziuni de cacat. De asa-zisi oameni de presa, auto-intitulati senzationali, cand de fapt nu sunt decat niste ridicoli de ultima spetza.
De cateva zile (nu, de multe zile) shobolanul ala handicapat de la Zero TV vorbeste non-stop despre cazul acelui baiat ce s-a aruncat de la balcon. Este permanent insotit in studio de acest (nu stiu exact ce e, probabil si el tot 'jurnalist') Lazarus, un Sherlock Holmes, doamnelor si domnilor, un extraordinar ziarist de investigatie, un tip ce le stie pe toate si le analizeaza genial, ce mai, ultimul racnet, nene. Si vorbeste ajea, sigur pe el si superior, mai ca-l crezi.
Poze macabre cu cadavrul, reconstituiri puerilo-ridicole facute in studio, analize ale apartamentului, studierea sinusului de alfa facut de cotorul unor rosii taiate cu desenul de pe mushama, publicarea arhivei de mess dintre baiat si profa lui (asta a fost o marlanie crasa), cascadori care se arunca pe acolo ca sa studieze traiectoria nefericitului aluia si alte bazaconii de-ti sta mintea in loc. Este cu atat mai strigator la cer cu cat cazul a fost inchis, profa si sotul ei scapand de suspiciuni dupa ce au trecut testul cu detectorul de minciuni.
Huo. Ar trebui sa mearga vreo 2-3 oameni (nu e nevoie de mai multi) sa-i dea foc garsonierei care ii tine loc de sediu tv, fi-mi-ar scarba.
Mai nou, avem un alt caz. Woo-ha. Cele doua gemene spanzurate, intr-o sinucidere planificata minutios (astea doua fete erau clar bolnavioare la cap, Dumnezeu sa le ierte) sunt acum pe toate canalele si prin toate ziarele, pe prima pagina.
Ca doar se vinde bine. Hai sa indobitocim si sa afectam psihic intregul popor doar pentru a vinde niste hartie si niste imagini pe sticla. Iar noi, astia de cumparam ce ni se vinde, suntem niste cretini si mai mari.
Schimbati canalul, intoarceti privirea. Cautati lucrurile faine din viata si senzationalul din frumos, nu macabrul din senzational. Sarutati o gura, vizionati un film (poate un La Vita e Bella, in niciun caz un horror). Beti un vin sau o Guinness. Scrieti ceva. Faceti o plimbare. Mergeti la un concert, ascultati muzica.
Iar cand idiotii astia vin si va baga sub nas incontinuu aceleasi si aceleasi mizerii, precum cei care distribuie fly-ere pe strada (apropo, nici macar o singura data nu am primit vreo informatie utila din asa ceva) intoarceti capul si mergeti mai departe.
Doar asa vom putea trece de ora 17.00.
De cateva zile (nu, de multe zile) shobolanul ala handicapat de la Zero TV vorbeste non-stop despre cazul acelui baiat ce s-a aruncat de la balcon. Este permanent insotit in studio de acest (nu stiu exact ce e, probabil si el tot 'jurnalist') Lazarus, un Sherlock Holmes, doamnelor si domnilor, un extraordinar ziarist de investigatie, un tip ce le stie pe toate si le analizeaza genial, ce mai, ultimul racnet, nene. Si vorbeste ajea, sigur pe el si superior, mai ca-l crezi.
Poze macabre cu cadavrul, reconstituiri puerilo-ridicole facute in studio, analize ale apartamentului, studierea sinusului de alfa facut de cotorul unor rosii taiate cu desenul de pe mushama, publicarea arhivei de mess dintre baiat si profa lui (asta a fost o marlanie crasa), cascadori care se arunca pe acolo ca sa studieze traiectoria nefericitului aluia si alte bazaconii de-ti sta mintea in loc. Este cu atat mai strigator la cer cu cat cazul a fost inchis, profa si sotul ei scapand de suspiciuni dupa ce au trecut testul cu detectorul de minciuni.
Huo. Ar trebui sa mearga vreo 2-3 oameni (nu e nevoie de mai multi) sa-i dea foc garsonierei care ii tine loc de sediu tv, fi-mi-ar scarba.
Mai nou, avem un alt caz. Woo-ha. Cele doua gemene spanzurate, intr-o sinucidere planificata minutios (astea doua fete erau clar bolnavioare la cap, Dumnezeu sa le ierte) sunt acum pe toate canalele si prin toate ziarele, pe prima pagina.
Ca doar se vinde bine. Hai sa indobitocim si sa afectam psihic intregul popor doar pentru a vinde niste hartie si niste imagini pe sticla. Iar noi, astia de cumparam ce ni se vinde, suntem niste cretini si mai mari.
Schimbati canalul, intoarceti privirea. Cautati lucrurile faine din viata si senzationalul din frumos, nu macabrul din senzational. Sarutati o gura, vizionati un film (poate un La Vita e Bella, in niciun caz un horror). Beti un vin sau o Guinness. Scrieti ceva. Faceti o plimbare. Mergeti la un concert, ascultati muzica.
Iar cand idiotii astia vin si va baga sub nas incontinuu aceleasi si aceleasi mizerii, precum cei care distribuie fly-ere pe strada (apropo, nici macar o singura data nu am primit vreo informatie utila din asa ceva) intoarceti capul si mergeti mai departe.
Doar asa vom putea trece de ora 17.00.
Friday, 1 June 2007
George Michael 25 Live - Bucuresti, 31 mai 2007
Tocmai am revenit, impreuna cu mama si sora, de la un concert extraordinar. George Michael, pentru prima data in Romania, a cantat pe stadionul Lia Manoliu, in cadrul turneului 25 Live, prin care-si aniverseaza 25 ani de cariera.
George Michael este solistul meu preferat. Desigur, ma refer acum la artisti solo, nu includ si vocalisti care canta in trupe. In ultimii ani, singurul care i-a amenintat pozitia in topul meu personal a fost Robbie Williams. Insa George Michael ramane acelasi. Super voce, gentleman desavarsit, elegant, showman. In seara asta am avut ocazia sa experimentez live aceste lucruri. Ploaia ne-a dat ceva emotii la inceput, a rapait bine de tot o bucata de vreme, daca nu se oprea am fi fost de-a dreptul muratzi. Pana la urma s-a inseninat si chiar am avut parte de o luna plina.
Am stat lipit de rampa care iesea din scena, avand ocazia sa-l vad pe George de la doar 2 metri, in dese randuri. O aparitie foarte faina, la sfarsitul primei piese, pe care a cantat-o din culise. Intrarea in scena s-a facut prin mijlocul ecranului urias, care s-a deschis. Alte 4 mari ecrane erau amplasate in partile laterale. In timpul melodiilor se perindau pe ele diverse imagini, clipuri sau jocuri de culori interesante, care mi-au amintit de Vertigo Tour de la U2.
Show-ul a decurs flawless, ca sa parafrazez titlul unei piese de-a lui. O armata de instrumentisti beton, amplasata pe 2 etaje ale scenei. Plus o trupa de negrese care faceau backing vocals. Totul pus la punct in cele mai mici detalii. Intim si placut in aceeasi masura cat si business. Spectacol adevarat, asa cum niciun artist roman nu poate face, desi ca si muzica in sine, romanashii nostri au multe creatzii si interpretari peste George. Da, azi am realizat iar ce departe suntem de acesti adevarati profesionisti ai muzicii. Nu ca talent, nici vorba, ci doar ca posibilitati de exprimare, sa zicem.
A fost o seara excelenta, in care am vazut cum un om, dupa 25 de ani de cariera, umple un stadion si extaziaza un public in cadrul unui turneu care nici macar nu promoveaza ceva nou. Doar o serie cu cele mai de succes piese GM. O sa spunetzi 'da, dar e prima data in Romania si asa si pe dincolo....'. Nu e deloc asa: in Anglia, pe noul Wembley, s-au vandut 100.000 de bilete in doar 6 ore. Cu un pic de regret recunosc ca nici macar U2 nu vinde bilete in halul asta. Deci nu prea ar mai fi multe de spus.
Nu e rock, e pop. Si e si dance. George Michael nu e straight, e homo. A recunoscut asta pe scena, spunand de vreo doua ori ca piesele care urmau erau pentru nu stiu ce iubiti ai lui. Iar pe ecran s-au perindat chiar imagini cu barbatzi sarutandu-se.
...asa, deci sa inchei ideea: conteaza toate astea..? It's showbiz at its best.
Aplauze.
George Michael este solistul meu preferat. Desigur, ma refer acum la artisti solo, nu includ si vocalisti care canta in trupe. In ultimii ani, singurul care i-a amenintat pozitia in topul meu personal a fost Robbie Williams. Insa George Michael ramane acelasi. Super voce, gentleman desavarsit, elegant, showman. In seara asta am avut ocazia sa experimentez live aceste lucruri. Ploaia ne-a dat ceva emotii la inceput, a rapait bine de tot o bucata de vreme, daca nu se oprea am fi fost de-a dreptul muratzi. Pana la urma s-a inseninat si chiar am avut parte de o luna plina.
Am stat lipit de rampa care iesea din scena, avand ocazia sa-l vad pe George de la doar 2 metri, in dese randuri. O aparitie foarte faina, la sfarsitul primei piese, pe care a cantat-o din culise. Intrarea in scena s-a facut prin mijlocul ecranului urias, care s-a deschis. Alte 4 mari ecrane erau amplasate in partile laterale. In timpul melodiilor se perindau pe ele diverse imagini, clipuri sau jocuri de culori interesante, care mi-au amintit de Vertigo Tour de la U2.
Show-ul a decurs flawless, ca sa parafrazez titlul unei piese de-a lui. O armata de instrumentisti beton, amplasata pe 2 etaje ale scenei. Plus o trupa de negrese care faceau backing vocals. Totul pus la punct in cele mai mici detalii. Intim si placut in aceeasi masura cat si business. Spectacol adevarat, asa cum niciun artist roman nu poate face, desi ca si muzica in sine, romanashii nostri au multe creatzii si interpretari peste George. Da, azi am realizat iar ce departe suntem de acesti adevarati profesionisti ai muzicii. Nu ca talent, nici vorba, ci doar ca posibilitati de exprimare, sa zicem.
A fost o seara excelenta, in care am vazut cum un om, dupa 25 de ani de cariera, umple un stadion si extaziaza un public in cadrul unui turneu care nici macar nu promoveaza ceva nou. Doar o serie cu cele mai de succes piese GM. O sa spunetzi 'da, dar e prima data in Romania si asa si pe dincolo....'. Nu e deloc asa: in Anglia, pe noul Wembley, s-au vandut 100.000 de bilete in doar 6 ore. Cu un pic de regret recunosc ca nici macar U2 nu vinde bilete in halul asta. Deci nu prea ar mai fi multe de spus.
Nu e rock, e pop. Si e si dance. George Michael nu e straight, e homo. A recunoscut asta pe scena, spunand de vreo doua ori ca piesele care urmau erau pentru nu stiu ce iubiti ai lui. Iar pe ecran s-au perindat chiar imagini cu barbatzi sarutandu-se.
...asa, deci sa inchei ideea: conteaza toate astea..? It's showbiz at its best.
Aplauze.
Subscribe to:
Posts (Atom)