Sunday, 16 December 2007

Frozen

Ieri am stat toată ziua la muncă, în spiritul clasic al sclavagismului corporatist, mai evident ca niciodată pe final de an. Acum sunt din nou aici şi voi sta până diseară. Singura consolare de rahat este că oricum nu am nimic mai bun de făcut. În birou e o linişte cumplit de apăsătoare.
De la etajul 7 din Opera Center, oraşul se vede trist de frumos, mai ales seara. Doar forfota maşinilor mai poate sparge puţin din liniştea asta. Aseară priveam cheile Dâmboviţei printre luminile nopţii şi am rememorat serile de agonie şi extaz pe care le-am trăit acum 7-8 ani prin aceste locuri. Prietena mea era studentă la medicină şi treceam des pe aici. Pe atunci se construia Opera Center şi mă întrebam ce va fi, fără să intuiesc, evident, că voi ajunge să lucrez aici.
Multă apă s-a scurs pe Dâmboviţa de atunci, multe s-au petrecut, bune şi rele. Dar sentimentul general este că totul a îngheţat, mai ceva decât cancerul ăsta de afară. Şi sincer afirm că nu ştiu cât dracu' mai suport această hibernare. E prea multă linişte.