Sunday, 2 December 2007

60, Rosemount Avenue

Așa cum spuneam acum câteva zile, până ce îmi voi lansa cartea voi posta scurte pasaje din manuscris, însoțite și de un clipuleț. În curând sper să conving cât mai multă lume că U2 este cea mai frumoasă trupă care a existat vreodată. Și, personal vorbind, locul unde mă întorc de fiecare dată când vremurile sug, așa ca acum.

Cu ce am putea începe? Ce introducere poţi să faci atunci când este vorba de o asemenea trupă? Ce poţi spune în două vorbe despre U2? Să ne gândim. Treizeci de ani de muzică. 170 milioane albume vândute. 22 premii Grammy, niciun alt artist neavând mai multe în întreaga istorie a muzicii. Patru oameni, aceiaşi de la început şi până în prezent. Un lider charismatic, Bono Vox, descris de Mick Jagger ca fiind ‘interpret, poet şi filozof’. Implicare la nivel politic şi social. Versuri cu profunde semnificaţii spirituale. Sunet inconfundabil. Cea mai mare trupă live care a existat vreodată, conform multor specialişti. Turnee şi spectacole memorabile. Permanentă reinventare şi schimbare de stil.
..................................................................................
U2 este de mult timp un brand, o adevărată industrie, cel mai bun produs irlandez de export, dar mai presus de aceste lucruri, U2 reprezintă pur şi simplu o poveste foarte frumoasă. Legenda lor inegalabilă se naşte în toamna anului 1976. Într-un liceu din Dublin, Mount Temple, unde un puşti, pe numele său Larry Mullen, toboşar in The Artane Boys’ Band, publică un anunţ la avizier, prin care chema tineri instrumentişti pentru a-şi înfiinţa o trupă. Mount Temple era primul liceu cu caracter mai liberal din Dublin: acolo studiau elevi de religie atât catolică, cât şi protestantă, băieţi şi fete împreună, care nu erau obligaţi să poarte uniformă.

Locul de întâlnire stabilit de Larry pentru a încerca formarea unei trupe: bucătăria casei sale de la numărul 60, Rosemount Avenue. Astfel, în ziua de 25 septembrie, la acea adresă se prezintă şase băieţi. Unul dintre ei a fost Dave Evans, a cărui îndemânare în a cânta la chitară i-a uimit pe toţi. Dave a fost însoţit de fratele său, Dik, care a făcut şi el parte pentru foarte puţină vreme din noua trupă. Un altul a fost Adam Clayton (fusese abordat iniţial de către Larry), care avea un aspect de rock’n’roller, cu părul său cârlionţat şi chitara bas cu care a apărut. Adam părea atunci, după cum au mărturisit colegii săi mai târziu, singurul profesionist dintre ei. În final, a ajuns acolo şi Paul Hewson (Bono), singurul dintre ei care nu ştia să cânte la niciun instrument. Fiind rugat să cânte vocal, Paul nu a impresionat nici aşa, însă “acest personaj charismatic” - cum l-a denumit Larry - a fost acceptat în formaţie. “Am deţinut comanda timp de cinci minute” a declarat Larry celebrei reviste Time. “Cum a apărut Bono, am fost înlăturat de la şefie”.


©2008 Bogdan Anghel - "U2 - Sunete și sensuri"