Un articol excelent semnat de redactorul-sef de la Prosport.
Dorin CHIOTEA
Gigi,
20 septembrie 2007, 23:26
Sunt un fan al lui Gica Hagi, aşa ca voi fi subiectiv în rândurile care urmeaza. De altfel, sper sa te scot din sarite, că tu oricum mă enervezi aproape zilnic, de câte ori deschid televizorul. Sunt satul pâna peste cap de glumele tale proaste, de nervii tai, de replicile de gang pe care le dai, de costumul ala cu dungulite (mai schimba-l si tu, ce naiba, doar îti permiti), de Maybach si de pupincuristii pe care-i vad ca “rezista” în preajma ta. Sunt acrit. Intelege-ma şi te rog frumos să nu mă dai în judecată sau să-l pui pe Fane să-mi rupă capul, e destul de ocupat sa puna mâna pe Meme. Da, ştiu, sunt hahalera, jigodie, prost, tradator vândut elvetienilor, homosexual… As vrea eu si evreu, dar n-am cum. În fine, zi-mi cum vrei, că pe tine nu mă supăr.
Omul pe care tu l-ai invidiat într-atât încât ai crezut ca umilindu-l ai sa-ti transferi si o parte din gloria lui a plecat. N-are 13% în sondaje, n-o vrea pe Andreea Esca purtator de cuvânt, dar a fost singurul care ne-a facut sa-l strigam “presedinte”, în 94, fara sa intre în politica. Diferenţa dintre el şi tine e aceea că Regele ne-a oferit mereu certitudinea că suntem mai buni, în timp ce tu, Razboinicul Luminii, ne livrezi sistematic dilema că putem fi mai prosti decât altii. El ne-a câstigat respectul, tu ti-ai cumparat celebritatea. El ne-a oferit bucurie tuturor, tu îi asaltezi cu pomeni pe amarâti, neaparat în fata camerelor. El ti-a întors si celalalt obraz, tu îl balacaresti cu voluptate peste tot.
Gigi, mi-e mila de tine si ma bucur pentru Gica. Amândoi ati scapat de o mare problema: tu precum un semidoct, el ca un tip rasat, european înaintea ta si nu doar în pasaport. Nu stiu cât de bun sau prost antrenor o fi, ca mie nu-mi raspunde la telefon în timpul meciurilor… Apropo, parca la Liga Campionilor camerele nu te-au prea cautat pe tine, ci pe el. Si cred ca joi seara nici Esca nu l-ar fi întrerupt. Te-a cam lasat balta sa vorbesti singur la final, dupa ce ti-a refuzat oferta la Presedintie…