Saturday, 29 September 2007

'93 - '97

Liceul Mihai Viteazul, Ploiesti. Mai pe scurt, LMV. Au trecut 10 ani de la absolvire si azi am fost la revederea cu colegii si profesorii. Am fost un tip timid si putin sociabil in timpul liceului, fapt pentru care nu mi-am facut multi prieteni. Practic am tinut legatura doar cu Emil, un baiat care mi-a fost si inca imi este un prieten foarte bun. Intalnindu-ma accidental cu unii colegi, in acesti 10 ani de dupa liceu, am purtat conversatii mai lungi si mai deschise decat in cei 4 ani cand eram in aceeasi clasa. Paradoxuri frumoase, as spune. Pentru ca uneori ne schimbam in bine.
Am venit curios azi la liceu. Si chiar incantat. A fost frumos si usor melancolic, desi am venit putini la revedere, doar 12 colegi si 4 profesori, printre care si diriga care este de-a dreptul neschimbata. In vechea noastra clasa s-a strigat catalogul, apoi am asistat la un scurt concert Banica jr. incheiat, desigur, cu celebra 'Ani de liceu'. Este foarte frumos ca doi colegi de clasa s-au casatorit si deja au un copil, iar alti doi se vor casatori la anul. V-ati prins: intre ei. Deci avem doua cupluri formate in clasa noastra. Mai mult decat atat, 2 colege au nashit alte 2 fete din clasa.
Liceul arata nu foarte bine, dar asta a sporit un pic sentimentul de melancolie. Terenul de handbal din curte a disparut, acum acolo fiind un mic santier. Iar bancile din sala de clasa, desi altele acum, sunt cam darapanate. Iar cand diriga ne-a vorbit in clasa, precum si profa de romana, am avut deseori senzatia ca ma transpun in timp, cu 10 ani in urma. Cuvinte, gesturi, imagini pe care credeai ca le-ai uitat, dar care ramasesera ascunse intr-un coltisor de memorie si acum au revenit la viata. Am rememorat pe scurt ce am facut in acesti 10 ani. Se putea si mai bine, mereu se poate, dar sunt multumit. Au fost lucruri foarte faine, multe nebanuite. Insa raman la convingerea ca vremurile cele mai frumoase inca nu au venit, ci ma asteapta undeva in viitor. Precum tabla prafuita din clasa 12 A1, pe care cineva ar fi scris: "Just wait and believe".
La final,pentru ca piesa asta a aparut chiar cand eram in liceu si pentru ca videoclipul este cat se poate de adecvat, va las cu Connells. Voi reveni cu poze cand primesc de la colegi.

Tuesday, 25 September 2007

Never Say Forever

Mda, stiu, zicala e "never say never" dar m-am gandit s-o adaptez putin. Pentru ca totul este efemer si schimbator. Sunt extrem de putine lucrurile care dureaza vesnic. Le numeri pe degetele de la o mana. Locuiesc intr-un apartament pe care in maxim 2 luni trebuie sa-l eliberez si sa ma mut. Prietenii vin si pleaca; chiar ma gandeam ca am cunoscut relativ recent persoanele care sunt apropiate de mine acum. Grupuri, gashti, faci parte din ele apoi dispari. Relatii, casatorii..? Le incepi gandindu-te cand se termina. Sa fim seriosi, in ziua de azi e din ce in ce mai greu sa cladesti ceva solid pe acest teren alunecos al relatiilor, ce sa mai zic sa mai si reziste constructia in timp. Juraminte de eternitate..? Mda, le-am si dat le-am si primit. Probabil naivitati de moment. Esti super indragostit? Iubesti la maxim pe cineva si ai putea jura ca nu va trece niciodata? Hehehe. Daca nu alimentezi sanatos acest sentiment, trece, chiar daca uneori este nevoie de ani intregi pentru asta. Pana la urma feelingul dispare, garantat si verificat.
Joburi? Schimbi o groaza pana la pensie. Eu sunt la actualul loc de munca de 2 ani (record personal de durata) si deja am vazut zeci de colegi veniti dupa mine in firma si deja plecati.
Planuri pe termen lung..? Pai ce sa zic. Unchiul meu locuieste in Italia de vreo 13 ani. A plecat pe nashpa, a pornit de la 0, insa a reusit sa-si faca un rost, sa-si ia casa, 2 masini si sa-si aduca si familia. Tin minte ca acum cativa ani, cand mai venea prin Romania, se plangea de mizeriile de pe aici si spunea ca de abia asteapta sa se intoarca in cizma. Nu il vedeam revenit definitiv aici poate decat la pensie. Ei bine, intre timp totul s-a schimbat. Oamenii lichideaza tot ce au pe acolo si revin definitiv in tzara cu prima ocazie. Sa vezi si sa nu crezi.
Totul se schimba, roata se intoarce. Lucruri care ieri pareau fantasmagorice azi devin realitate. E si bine, e si rau. Daca te poti adapta si poti tine pasul, atunci e ok. Partea nasola e ca uneori schimbarile dorite odata se petrec abia atunci cand nu mai conteaza.
Oricum, nu semnati niciun contract pe perioada nedeterminata, cu nimeni si nimic. A doua zi l-ati rupe.

Monday, 24 September 2007

PopMart on DVD


U2 au lansat de curand DVD-ul intitulat U2 - Popmart - Live from Mexico City. Initial distribuit pe caseta video, acest concert (din 3 decembrie 1997) prezinta extravagantul turneu PopMart in toata splendoarea sa. O caricatura a consumerismului, un kitsch auto-asumat, un mall ambulant asortat cu echipamente S.F., printre care si cel mai mare ecran video din toate timpurile.
In cadrul concertului din Mexico City are loc ceea ce multi considera a fi cea mai frumoasa varianta a piesei With Or Without You.
Cam greu de contrazis aceasta parere. Hai cu DVD-ul si pe rafturile romanesti.

Lights off!

Sunday, 23 September 2007

The Power of Love

E 4 jumate dimineatza. Iar nu am somn, dar deloc. Am redescoperit melodia asta. One of the greatest love songs ever, maybe.
Clipul e impregnat cu spiritualitate, dar cu atat mai frumos.

Cred ca tare indragostit mai sunt.

Friday, 21 September 2007

Oierul

Un articol excelent semnat de redactorul-sef de la Prosport.

Dorin CHIOTEA
Gigi,
20 septembrie 2007, 23:26

Sunt un fan al lui Gica Hagi, aşa ca voi fi subiectiv în rândurile care urmeaza. De altfel, sper sa te scot din sarite, că tu oricum mă enervezi aproape zilnic, de câte ori deschid televizorul. Sunt satul pâna peste cap de glumele tale proaste, de nervii tai, de replicile de gang pe care le dai, de costumul ala cu dungulite (mai schimba-l si tu, ce naiba, doar îti permiti), de Maybach si de pupincuristii pe care-i vad ca “rezista” în preajma ta. Sunt acrit. Intelege-ma şi te rog frumos să nu mă dai în judecată sau să-l pui pe Fane să-mi rupă capul, e destul de ocupat sa puna mâna pe Meme. Da, ştiu, sunt hahalera, jigodie, prost, tradator vândut elvetienilor, homosexual… As vrea eu si evreu, dar n-am cum. În fine, zi-mi cum vrei, că pe tine nu mă supăr.

Omul pe care tu l-ai invidiat într-atât încât ai crezut ca umilindu-l ai sa-ti transferi si o parte din gloria lui a plecat. N-are 13% în sondaje, n-o vrea pe Andreea Esca purtator de cuvânt, dar a fost singurul care ne-a facut sa-l strigam “presedinte”, în 94, fara sa intre în politica. Diferenţa dintre el şi tine e aceea că Regele ne-a oferit mereu certitudinea că suntem mai buni, în timp ce tu, Razboinicul Luminii, ne livrezi sistematic dilema că putem fi mai prosti decât altii. El ne-a câstigat respectul, tu ti-ai cumparat celebritatea. El ne-a oferit bucurie tuturor, tu îi asaltezi cu pomeni pe amarâti, neaparat în fata camerelor. El ti-a întors si celalalt obraz, tu îl balacaresti cu voluptate peste tot.

Gigi, mi-e mila de tine si ma bucur pentru Gica. Amândoi ati scapat de o mare problema: tu precum un semidoct, el ca un tip rasat, european înaintea ta si nu doar în pasaport. Nu stiu cât de bun sau prost antrenor o fi, ca mie nu-mi raspunde la telefon în timpul meciurilor… Apropo, parca la Liga Campionilor camerele nu te-au prea cautat pe tine, ci pe el. Si cred ca joi seara nici Esca nu l-ar fi întrerupt. Te-a cam lasat balta sa vorbesti singur la final, dupa ce ti-a refuzat oferta la Presedintie…

Thursday, 20 September 2007

Somebody

I want somebody to share
Share the rest of my life
Share my innermost thoughts
Know my intimate details
Someone who'll stand by my side
And give me support
And in return
She'll get my support
She will listen to me
When I want to speak
About the world we live in
And life in general
Though my views may be wrong
They may even be perverted
She'll hear me out
And won't easily be converted
To my way of thinking
In fact she'll often disagree
But at the end of it all
She will understand me


I want somebody who cares
For me passionately
With every thought and
With every breath
Someone who'll help me see things
In a different light
All the things I detest
I will almost like
I don't want to be tied
To anyone's strings
I'm carefully trying to steer clear of
Those things
But when I'm asleep
I want somebody
Who will put their arms around me
And kiss me tenderly
Though things like this
Make me sick
In a case like this
I'll get away with it


Sunday, 16 September 2007

Ultimul punct

E gata. Tocmai am pus ultimul punct. Dupa o luna jumate in care nu am avut chef si nici inspiratie sa mai scriu ceva, in ultima saptamana m-am mobilizat si am adaugat ultimele idei, in mare parte pasaje subliniate din diverse carti cu U2. Am renuntat in cele din urma la un capitol, in care vroiam sa scriu despre modul in care dragostea este prezenta in versurile U2. Nu prea era mult de spus si nici surse nu am gasit deloc pe aceasta tema. Am preferat sa nu aberez aiurea si sa las cartea asa cum este, adica avand destule informatii. 215 pagini Word A5, Arial 10. Nu stiu cate va avea cartea in formatul final, cel publicabil. 5 capitole, 4 dintre ele cuprinzand istoria U2, cu turneele, review-urile de albume (si chiar de concerte), temele si mesajele principale precum si analiza a numai putin de 130 piese U2, luate fiecare in parte, cu mesaj din versuri si lucruri inedite despre unele melodii. Ultimul capitol reprezinta o mica excursie la Dublin, oras vazut prin ochii unui fan U2. Adica prin ochii mei.
As fi putut scrie mult mai mult. MULT mai mult. Am avut o droaie de informatii, o bibliografie imensa. Dar exista riscul sa plictisesc cititorul. Sunt convins ca "Sunete si sensuri" spune tot ce este de spus in privinta U2 si ca informatia din cele 215 pagini este extrem de concentrata si de fidela. Am incercat sa iau doar ce era mai important si mai interesant din toate materialele parcurse.
Mai ramane doar sa mai citesc o data manuscrisul, apoi sa trimit un exemplar la editura (care deja mi-a trimis contractul sa-l citesc) si altul Danei Papadima, care imi va scrie prefata.
Multumiri cu mare drag lui Andrei, cel mai adevarat suporter al meu in toata treaba asta.
Iar in final, visand mai departe de publicarea noii mele carti (care va avea loc prin noiembrie), adica visand la un concert U2 in Romania, ma intreb daca noi am fi in stare sa batem din palme asa ca australienii astia, la unison, pe solo-ul de pian facut de The Edge. Care, dar-ar dracii in chitara (Gibson Les Paul, custom made, de curand vanduta la licitatie pentru fundatia Music Rising) si in clapele lui, penduleaza ca un mare artist intre cele doua instrumente, in cadrul unuia din cele mai mari concerte facute de U2 vreodata. Si da, este vorba de ZooTV, cel mai spectaculos turneu din istorie.
Ne vedem in noiembrie.

Thursday, 13 September 2007

In Return for Grace

Este oarecum o continuare a articolului de ieri, venita dupa cateva reactii pe care le-am primit, cu nespusa incantare si chiar cu multa mirare.
Rareori intalnesti prieteni asa de buni si sinceri care sa se bucure la fel de intens ca tine, chiar si la cele mai mici realizari, care sa se intristeze cand nu iti iese ceva, care sa iti fie suporteri in orice si sfatuitori, deopotriva. Prieteni care sa-ti suporte toanele si glumele deochiate si care sa-ti spuna ca nu stiu ce s-ar fi facut fara tine. Intr-un oarecare mediu, intr-o oarecare situatie. In cazul de fatza este vorba de serviciu, pentru ca ele imi sunt colege. Dar in primul rand imi sunt niste camarazi exceptionali. Si nu le cunosc decat de 6 luni. Dar au crescut in inima mea cu viteza ametitoare.
Vorbind azi cu ele am realizat ca nu voi lua cu mine doar acel unic lucru, ci mult mai multe.
Pentru Steli si Cristina.

Wednesday, 12 September 2007

Dupa 2 ani

Azi se implinesc 2 ani de cand lucrez aici. Nu sunt genul de om care cauta satisfactii maretze in munca si nici pe departe un workaholic. Pentru mine, jobul este bun doar ca sa-ti platesti facturile si sa ai din ce trai. Satisfactiile vietii vin din alte parti. M-am acomodat foarte greu, in primele luni eram convins ca nu voi rezista. Acum e bine, chiar lejer, ca si stres. Acceptabil, ca si recompense. Deloc imbucurator ca avansare sau dezvoltare profesionala. Dar foarte tare ca si firma. Cica da bine la CV.
A inceput sa-mi placa aici. In special datorita oamenilor. Mi-am facut niste prieteni extrem de faini, mai ales in randul colegilor veniti dupa mine. Mai imi plac si petrecerile, toate facute cu stil. Deja sunt asimilat ca fiind artistul departamentului, daca nu al intregii firme, pentru laturile mele muzicalo-publicistice. Am facut cateva cantari foarte faine cu oamenii astia la munte. Si imi place si sediul, biroul propriu-zis. Chiar acum scriu de la etajul 7, unde ne-am mutat de curand. Sunt in Opera Center si privelistea este foarte frumoasa. In fatza am spitalul Universitar, iar undeva in stanga, dar mult mai aproape, este biserica Sf. Elefterie. Doi ani am trecut ca un nesimtzit pe langa ea, fara sa intru vreodata. In ultimele saptamani am intrat insa de trei ori si am ramas impresionat de frumusetea ei. Undeva, mai la stanga, vad stadionul lui FC National si Arenele BNR, unde chiar acum are loc Romanian Open la tenis. Iar in stanga-spate e Casa Poporului, imensa, oarecum groteasca, dar speciala, intr-un fel.
Vad toate astea doar rotind capul, in timp ce stau la biroul meu si tastez aceste randuri. Am vazut si niste apusuri fabuloase de aici.
Pana la urma, toate astea sunt insa irelevante. O sa plec intr-o zi din firma asta si voi lua cu mine un singur lucru.

Tuesday, 11 September 2007

Remember 9/11




Au trecut 6 ani. Tin minte ca venisem de la facultate, unde mersesem pentru o restantza ce a fost amanata pentru a doua zi. Atipisem pe canapea si tata a venit sa ma trezeasca sa vedem catastrofa din America.
Pe langa faptul ca a fost cel mai grav atac terorist din istorie, m-a impresionat cu atat mai mult cu cat el a avut loc in orasul pe care-l iubesc cel mai mult, desi pana acum nu l-am vizitat.
Mai jos va invit sa urmariti un devastator tribut, oferit de trupa pe care multi (inclusiv eu, bineinteles) o considera cea mai mare formatie live din istorie. Va veti convinge de ce. Si daca, vizionand, va veti trezi cu ochii in lacrimi, stati linistiti, e ok.

p.s. Recomand doua filme:
United 93
World Trade Center

Oh Lord, open my lips and my mouth shall show forth thy praise.
Psalm 51

Sunday, 9 September 2007

Description

Sophie was back in the game! Pure, raw, explosive pleasure! Better than drugs, better than smack! Better than a dope-coke-crack-fix-shit-shoot-sniff-ganja-marijuana-blotter-acid-ecstasy! Better than sex, head, 69, orgies, masturbation, tantrism, Kama Sutra or Thai doggy-style! Better than banana milkshakes! Better than George Lucas's trilogy, the muppets and 2001! Better than Emma Peel, Marilyn, Lara Croft and Cindy Crawford's beauty mark! Better than the B-side to Abbey Road, Jimmy Hendrix and the first man on the moon! Space Mountain, Santa Claus, Bill Gates' fortune, the Dalai Lama, Lazarus raised from the dead! Schwarzenegger's testosterone shots, Pam Anderson's lips! Woodstock, raves... Better than Sade, Rimbaud, Morrison and Castaneda! Better than freedom, better than life!

That's it. You gotta love it. E dintr-un film.

Saturday, 8 September 2007

It's A Motherfucker


It's a motherfucker
Being here without you
Thinking 'bout the good times
Thinking 'bout the bad
And I won't ever be the same

It's a motherfucker
Getting through a sunday
Talking to the walls
Just me again
But I won't ever be the same
I won't ever be the same

It's a motherfucker
How much I understand
The feeling that you need someone
To take you by the hand
And you won't ever be the same
You won't ever be the same.


Get this widget | Share | Track details

Thursday, 6 September 2007

He Was an Opera

Luciano Pavarotti (October 12, 1935 – September 6, 2007)

U2 frontman Bono has paid tribute to the late tenor Luciano Pavarotti on the band's website. Here is his full message.

“Some can sing opera, Luciano Pavarotti was an opera. No one could inhabit those acrobatic melodies and words like him. He lived the songs, his opera was a great mash of joy and sadness; surreal and earthy at the same time; a great volcano of a man who sang fire but spilled over with a love of life in all its complexity, a great and generous friend.Great, great fun, The Pavlova we used to call him. An emotional arm twister if he wanted you to do something for him he was impossible to turn down. A great flatterer. When he wanted U2 to write him a song he rang our housekeeper, Theresa, continually so we talked about little else in our house.When he wanted U2 to play his festival in Modena, he turned up in Dublin unannounced with a film crew, and door-stopped the band. His life and talent was large but his sense of service to the weak and vulnerable was larger.We wrote Miss Sarajevo for him. He had worked on the humanitarian crisis that was the war in Bosnia. We travelled together on a UN air force flight to Mostar... all of us earnest in hard hats, just about strapped into this industrial aircraft with the big man handing out parmigiano from Reggio Emilia, “the best cheese in the world" he kept saying… deadpan… to make us laugh.In Pesaro, in his summer house, he lived an almost bohemian life with a recording studio set up in an out house - but did all his vocals in his bedroom... there was a hammock hung between two marine pines for a siesta. He liked to eat, sleep and then warm up his vocals though I remember more eating than warming up. When we first recorded with him I left a stone heavier than I arrived.Intellectually curious, couldn’t stick to his own generation - loved new ideas, new people, new song forms.A sexy man whose life lit up again when he fell in love with Nicoletta and as he watched Alice play in the yard. He loved all his daughters so much. The sadness of losing his only boy his only silence.I spoke to him last week... the voice that was louder than any rock band was a whisper. Still he communicated his love. Full of love.That's what people don't understand about Luciano Pavarotti. Even when the voice was dimmed in power, his interpretive skills left him a giant among a few tall men.”
Bono

Wednesday, 5 September 2007

The Question

Daca citesti acum, vreau sa te intrebi, sincer, urmatoarea chestie: crezi in Dumnezeu? Si nu ma intereseaza sa comentezi aici, ci doar sa iti raspunzi tie. Daca da, de ce? Ce garantii ai ca exista? Simti ca te-a ajutat atunci cand l-ai rugat? Atat de clar si de atatea ori incat sa fii sigur ca e mana lui si nu doar o simpla intamplare? De cate ori l-ai rugat si nu ti-a raspuns? Ai avut vreodata senzatia ca efectiv sunt chestii pentru care te rogi in van? Chiar daca sunt lucruri extrem de frumoase pe care orice om credincios le merita? Desigur, replicile lui sunt pregatite pentru asta: el stie ce e mai bine, totul are un scop, in final va fi bine, etc. Ti-a dat prin minte vreodata ca totul e o inventie, atat de bine pregatita incat sa demonteze carcotelile necredinciosilor, cu raspuns la fiecare intrebare logica?
Realizezi ca sunt oameni necredinciosi care duc o viata fara griji si care au tot ce vor? Si ca sunt oameni care cred cu tot sufletul dar sunt nefericiti? Stati asa, el are un raspuns si pentru asta: adevarata rasplata se va gasi pentru fiecare in cer.
Nu ai senzatia uneori ca toata religia e doar o inginerie inventata de un avocat mincinos care deja a intuit toate intrebarile judecatorului?
"Cere si ti se va da"? "E de ajuns sa crezi si vei primi"? Sa fim seriosi, de cate ori te-ai tzapit cu chestiile astea? Fii sincer. Evident, exista si aici un raspuns: uneori cerem lucruri care nu ne fac bine. Sau: in final vom primi ce dorim, chiar daca sub alta forma. C'mon, doesn't it sound like a total bullshit to you?
Cand te rogi din tot sufletul pentru cineva drag, pe un pat de spital, iar acel cineva nu e salvat, ti se pare corect? Nu ti se zdruncina credinta din temelii? Nu te infurii? Si doamne, cate exemple as mai avea. Unde este garantia ca daca te rogi ti se raspunde? Nicaieri.
Nu sunt intrebari retorice. Chiar nu. Efectiv nu imi permit asta, desi in acest moment, de as putea, l-as provoca la un schimb de pumni scurt, fara manusi. Sunt intrebari de bun simt. La care eu efectiv nu stiu cum sa raspund. Iar daca ele te pun pe ganduri, atunci hmmm, gandeste-te bine.
Pentru ca azi, pentru prima data in viata mea, m-am intrebat daca el exista cu adevarat. And that thought scared the shit out of me. Este inspaimantator gandul ca exact atunci cand am crezut mai mult si cand m-am rugat mai intens, de fiecare data am facut-o degeaba. Consider ca am facut tot ce am putut sa ma incred orbeste ca voi fi ajutat, de multe ori, desi deseori sfidam logica si evidentza. Dar mereu am fost de principiul (si inca mai sunt, incredibil...) ca atunci cand logica, evidenta sau stiintza inceteaza, poate interveni el si mai exista o sansa. Insa azi s-a umplut paharul si ma consider de-a dreptul incapabil sa mai cred in ceva, ca un papagal naiv. Dar las usa deschisa si inca mai sper, cu o miime de gram din cele 21, ca imi va arata ca ma insel.

Saturday, 1 September 2007

Offshore

Inca un weekend cum nu as fi vrut sa fie. Persist in burlacia mea, cu o chitara, ceva tigari, un laptop si-un tv. Si clasicele comenzi de pizza. Oh da, imi place, oricarui barbat ii place, numai ca dupa scurta insiruire vine un "si atat" de toata frumusetea, in care sta toata buba. Incerc sa ma apuc sa mai lucrez la carte, mai am foarte putin dar nu am mai scris niciun cuvant de aproape o luna si imi dau seama ca nu sunt numai burlac, ci si un tzigan la mal.
In rest astept, astept, astept. Azi cica ar fi venit toamna si vremea de afara sustine aceasta idee. Mintea mea da fast forward si deja realizez, fara exagerare, ca nu mai e mult si Craciunul bate la usa. Iar atunci voi trage iar linii peste linii si voi face tot felul de calcule si bilanturi. Neah, nimic complicat, ma cunosc, diferenta dintre 'catastrofal' si 'sublim' va fi data atunci de numarul de cadouri pe care le voi aseza sub brad. Va fi 'n' sau va fi 'n+1'?
Dar lasand matematica si micile filosofii deoparte, trebuie sa spun ca am un tonus bun. Mult prea bun, tinand cont de istoria ultimilor ani. Cred ca mai am un singur lucru de pus la punct. Rabdarea. In orice caz, daca nu o voi dresa eu, ma va dresa ea pe mine. Inevitabil.
In timp ce astept, astept, astept, sa nu-mi duc doar tzigania la mal, ci si burlacia.