Thursday, 30 August 2007

Dido, Live @ Brixton Academy, 2005


Pentru azi, o recomandare. In ultimele zile mi-am intors fata catre febletea mea, Dido. Mai exact, solista mea preferata. Dupa 2 albume excelente, artista britanica a lansat acum 2 ani un DVD, intitulat Dido Live At Brixton Academy. Prima oara m-am bucurat de concert in format audio, apoi l-am luat si video. Dragilor, e superb. Prezenta angelica a lui Dido este completata de niste instrumentisti extraordinari si de un sunet si de o imagine cel putin pe masura. You gotta love it...asta e muzica frumoasa, in cel mai pur sens al cuvantului. Astept cu nerabdare mare de tot al 3-lea album al ei.
Va invit sa vizionati primele doua piese ale acestui concert si sa judecati singuri.
Stoned & Here With Me....si doamne ce ma mai regasesc in dulcea infatuare si sigurantza de sine plina de sentiment din prima piesa.

STONED

'Cause if you won't let me fall for you
Then you won't see the best things that
I would love to do for you
Instead you will be missing me when I go
'Cause I'm bored of hangin' out in your coat.




HERE WITH ME

Sunday, 26 August 2007

Tineti-l in cusca


Chiar imi doream sa mai scriu un articol despre fotbal, pentru ca sunt pasionat si urmaresc fenomenul, dar nu imi imaginam ca va avea un astfel de subiect. Momentan toata presa vuieste si probabil deja ati vazut gestul de animal necontrolat facut de acest baiat de baiat de ultima spetza, anume fotbalistul Ionel Ganea, care a strans de gat si a lovit un arbitru pe un teren de fotbal.
Chiar acum cateva luni postam pe un forum parerea mea despre acest idiot. Efectiv nu ma intereseaza performantele lui fotbalistice atata vreme cat el de fiecare data se ia cu toti in gura, critica toti antrenorii, toti conducatorii, nu-i convine nimic, mereu are ceva gargara de facut in presa si isi mai bate si colegii. El e cel mai smecher, doamnelor si domnilor. Dar chiar nu ma asteptam sa ajunga sa ingrozeasca efectiv un arbitru, sa-l stranga de gat si de fatza si sa-l loveasca. Parerea mea este ca acest cretinoid trebuie suspendat pe viata din fotbal si ma bucur ca aceasta este opinia majoritara si pe siteul Prosport. Si tot suspendat pe viata ar trebui sa fie si elefantul infect care-i este patron, anume Marian Iancu, care a declarat ca il sustine pana in panzele albe pe Ganea, instigand indirect la violenta prin declaratii in care sugera ca arbitrii vor ajunge sa o pateasca si mai rau.
Am fost foarte dezamagit si de publicul timisorean, de altfel unul foarte elegant si inteligent, de la care aveam pretentii. Nu este posibil sa scandezi numele lui Ganea si sa-l sustii pe acest nebun care isi face dreptate cu laba de unul singur. Nu zic sa-l huidui, dar macar abtine-te, nu-l incuraja. Rusinos de-a dreptul. Si tot rusinos este si modul in care arbitrul de centru s-a abtinut sa intervina pentru a-si salva colegul, incredibil cata lasitate. A fost nevoie de 4-5 colegi de echipa de-ai animalului pentru a-l stapani. Unde vom ajunge oare?
Si ceea ce e si mai hilar in toata chestia asta, daca putem spune asa, e ca Ganea ar fi trebuit eliminat inca din primele minute, dupa o intrare criminala la un adversar. Desi nu cred, imi doresc cu ardoare ca acest jucator sa nu mai apara pe vreun teren de fotbal vreodata. Desi uitati, ii pare rau pentru gest, saracutzul de el...Si are si explicatii pentru tot, mda...

Saturday, 25 August 2007

Visul american cu Alina


Sunt atat de fascinat de New York incat simplul fapt ca am in lista de messenger doua prietene care locuiesc acolo, imi provoaca o oarece emotie. Vorbesc rar cu ele, din cauza tumultului pe care il experimenteaza in cea mai agitata metropola din lume. Chiar acum insa am avut parte de o conversatie excelenta cu una din ele. O cheama Alina si pana acum cateva luni eram colegi de munca. A avut curajul sa plece definitiv acolo si sa lase un job stabil oferit de cea mai mare firma de consultantza din lume, pentru a lua viatza in piept si pentru a-si cauta propriul American Dream, incepand cu mesele si aromele unei cafenele din Manhattan. Mi se pare memorabila fraza asta:
Alina : sa pleci de la Price si sa te duci sa explici din ce e facut Fettucini Carbonara.
TheFly: da: ))
Alina: mie imi place la nebunie aici.


Trezita din somn de la ora 6.00 de un salesman care aparuse la usa incercand sa vanda ceva (fucking America!), Alina mi-a povestit in mai multe linii si apasari de taste (viva YM) cam cum e pe acolo, cum s-a adaptat si ce planuri are. Cum sunt new-yorkezii sau cat de fabulos este Central Park.
Alina: am fost intr-o sambata seara in central park si intr-un rond am gasit vreo 40 perechi dansand tango argentinian pe muzica de patefon
Alina: in aer liber
Alina: jur ca mi-au dat lacrimile
TheFly: ce tare!!
Alina: a fost cel mai emotionant moment trait in new york.

Mi-a mai spus cum sunt muzicieni de toate natziile si genurile la fiecare colt de strada. Iar eu i-am amintit cat de frumos canta ea vocal si am stabilit ca atunci cand vine in tara sa luam chitara si sa facem o cantare. Nu de alta, dar atunci cand voi merge eu la New York nu voi cara si chitara dupa mine, hahaha. Desi stiu ca se fac bani frumosi din asta, pe strada. Oigan, cel linkuit aici la Friends in blogul meu, liderul trupei Kumm, a cantat pe strada asta iarna in New York si i-a mers fain.
O admir pe Alina si pentru ca ia in calcul eventualitatea unei reveniri in tara. Nu pentru ca nu ii place acolo sau pentru ca nu s-ar descurca, ci pentru ca prietenul ei poate avea o oportunitate beton cu un job in Romania. Probabil ca 9 cupluri din 10 s-ar desparti intr-un astfel de caz, iata insa ca mai sunt si altii care nu pun cariera si propriile realizari pe primul plan si raman cu jumatatea no matter what.
Pentru ca, nu-i asa, visele, fie ele americane sau nu, se adapteaza si ele mereu la banda de news de pe canalul de stiri al vietii. So fuck you, corporate workaholics. Fac pariu ca habar n-aveti ce e un Fettucini Carbonara.
Apropo, nu are nicio legatura cu Alina, dar profit de acest articol ca sa spun ceva despre New York ce n-am mai spus la nimeni. Ssssshhhhh...
Ceva imi spune ca la iarna voi merge acolo. I feel lucky. Loteria aia, bat-o vina.

The Lottery

Ea mi-a spus 3 numere, la care eu am adaugat inca 3, jucand cea mai simpla varianta posibila. In al doilea cel mai fericit caz, duminica vom castiga fiecare vreo 4 milioane de euro. Desigur, este o sansa la nu stiu cate zeci de milioane, dar nu poti sa nu te gandesti cum ai trai fara griji materiale toata viata, sitting on a beach and earning 20 percent (asta e o replica dintr-un film, acuma nu stiu cam cat o fi procentul ala, dar deja nu mai conteaza). Incepi sa visezi la o afacere proprie, la investitii in diverse bunuri, la placeri cu nemiluita, la chestii caritabile. Am putea pleca imediat amandoi intr-o vacantza in jurul lumii, incepand, desigur, cu New York, oras pe care vrem neaparat sa-l vedem. Si cate si mai cate.
Dar, repet, acesta este doar al doilea cel mai fericit caz. Si care naiba e primul..? veti intreba..
Pai pentru mine ar fi ala in care nu castigam nimic dar ne veti vedea si peste un ciorchine de ani jucand la loto duminica de duminica.
Si alegand numerele impreuna.
Tu la care din cele doua loterii ai vrea sa castigi?

Wednesday, 15 August 2007

Mama


De departe cea mai optimista si mai vesela fiintza pe care am cunoscut-o, mama este Balantza care aduce echilibru, sigurantza si voie buna in sanul familiei mele. Este moderna, este foarte cool si este o placere sa o prezint prietenilor sau iubitelor. Iar ei, la randul lor, ajung sa o indrageasca foarte mult. Mama asculta muzica buna si vine la concerte (in ultimele luni a fost cu mine la Kumm, George Michael si Rolling Stones). Si a facut un efort deosebit sa-mi citeasca prima carte cu U2, de la cap la coada, numai ca era scrisa de mine. De la ea am mostenit pasiunea cu calatoriile. Iar acum tocmai mi-a oferit o vacantza de vis, in cadrul careia s-a ingrijit sa nu duc lipsa de nimic si sa nu ma coste nimic. Si as putea spune foarte multe despre ea, dar nu vreau ca acest articol sa semene cu un shablon in care un fiu vorbeste despre mama lui in termeni laudativi. Mai spun doar atat:
cu vreun an-doi in urma, abia daca stia sa porneasca un computer sau sa tasteze. Acum mama intra zilnic pe net, e online pe messenger si pe gmail in acelasi timp si mai se documenteaza si pe wikipedia. Mai mult decat atat, imi citeste fiecare articol din blog.
Asa ca acesta ii este dedicat, cu drag, ca si surpriza. Sunt convins ca se va bucura cand il va citi.
Pupici.

Tuesday, 14 August 2007

Loving Angels Instead

Love & spirituality. My sweetest concepts. Blending together in one. Angels, one of the greatest songs ever written. In all my players and all my thoughts in the last days.
Robbie Williams, the complete artist. Knebworth, a place holding 375.000 people at 3 consecutive shows in 2003.
I know that life won't break me. And who knows, maybe a lil' twist of faith waits just around the corner.

Monday, 13 August 2007

Global Conspiracy

Yeah, I'm feeling sea sick again and the whole world could just dissolve into a glass of water. Taxiul ma duce spre casa prin traficul aglomerat si ar trebui sa ma taxeze extra pentru capul meu imens care sta sa plezneasca. Soferul are logoree, ca majoritatea, vorbind non stop despre tot felul de aberatii about which I give dozens of flying fucks. Imi este imposibil sa-mi las gandurile sa curga, fie ele si negre ca zmoala, si am lungi fantasme in care il sugrum sau il decapitez pe idiotul de sofer.
Se stie ca variatiile mari de temperatura intre zi si noapte transforma pietrele in nisip. Iar eu, precum o eterna Sahara, devin tot mai convins ca there's a fuckin' global conspiracy out there.

Sunday, 12 August 2007

Stilair

Acum mai multi ani, intr-o vreme in care internetul abia se descoperea in Romania, cand mai toti aveam dial up si mIRC-ul era la moda, am cunoscut pe canalul #u2 un tip din Malta, pe numele sau Sylvan, mare pasionat ca si mine al trupei. Mai mult decat atat, omul canta si la chitara, fiind destul de bun. Pe vremea aia, cauta cu ardoare sa-si faca o trupa. Una din cele mai frumoase amintiri pe care le am cu el provine dintr-o noapte de octombrie 2001, cand amandoi am stat disperati la un online chat cu The Edge de la U2, ocazie cu care eu am avut norocul dement ca Edge sa-mi raspunda la o intrebare.
In fine, nu asta e ideea acum. Acum vreo 3 ani, Sylvan a reusit sa fie adoptat intr-o trupa, numita Stilair, in care canta la bas. Tin minte ca ne-am intalnit tot pe mIRC si a zis "Hai sa-ti trimit o piesa de la noi". Hehe, am fost foarte sceptic, recunosc ca ma gandeam ca, daca nu-mi va placea, voi fi nevoit sa spun ceva de complezentza. Pe naiba. Melodia, intitulata Icon, m-a dat pe spate si a devenit chiar una din preferatele mele ever. Am mai primit apoi inca una, White Heat, la fel, foarte foarte buna. Stilair si-au facut ulterior si site, semnasera un contract in State si urmau sa lanseze un album, White Paris Lights, sample-uri din fiecare piesa fiind prezente pe site si trebuie sa va spun ca erau tare faine. Albumul se anuntza a fi ceva cu totul special si de abia il asteptam.
Insa totul a disparut. Mda, cam asa. Nu mai stiu absolut nimic de Stilair. Site-ul nu mai exista iar Sylvan nu mi-a mai raspuns la mailuri. Iar orice search dau pe net imi gaseste doar pagini cu informatii vechi. Din punct de vedere muzical, in cazul in care trupa asta nu mai exista, simt ca este o mare pierdere. Plus ca, desi as fi dorit, ar fi fost imposibil sa cumpar din Romania un cd al unei trupe malteze, sigur nu as fi gasit. Dar macar sa fi existat albumul finisat, tot ar fi fost ceva.
De 3 ani ascult aceste doar 2 piese si nu m-am plictisit nici acum de ele. Le puteti descarca si voi de mai jos, daca sunteti curiosi. Va asigur ca nu le veti gasi nici pe dc++ nici mai stiu eu unde. Sau daca le gasiti, inseamna ca sunt de la prieteni de-ai mei, hehe.
Nu sunt un critic muzical si nici nu am o cultura muzicala bogata, habar n-am daca seamana cu cineva sau daca imita. Dar sunau al dracului de bine. Oare cate talente din astea or fi out there, risipindu-se? Cine stie, poate trupa asta va rasari vreodata de undeva, like a long lost love suddenly cares.

Icon
White Heat

Iata versuri mai jos, care pe cat de putine si simple, pe atat de bine creioneaza portretul unei persoane adorate precum o adevarata icon.

ICON

Here come those sweet hands
To smother those sickening days
Like a long lost friend
Like a long lost love suddenly cares

She does...she does...she does...
And she does me good

When the dreaded sound of rain
Sounds so beautiful
Oh she's beautiful
Oh she's beautiful

Here comes the rain again
To wash away those blood-stained sheets
Like a long lost friend
Like a long lost love suddenly cares

She does...she does...she does...
And she does me good

When the dreaded sound of rain
Sounds so beautiful
Oh she's beautiful
Oh she's beautiful

Thursday, 9 August 2007

Love & Tactics

Deseori aud de la apropiati (rude, colegi, prieteni) sfaturi de cum ar trebui sa procedezi atunci cand esti cu cineva sau cand vrei sa cuceresti pe cineva. "Fa aia, nu face ailalta, nu ii arata asta inca, fii mai distant, fa-te ca nu-ti pasa, fa-o geloasa" si alte tampenii de acest gen. Eu fiind unul who goes with the flow, niciodata nu am apreciat (si, implicit, nici prea folosit) aceste strategii. I mean, what the fuck? Are we on war here or playing a game? Daca si pe latura asta stam sa ne stresam si sa gandim prea mult, atunci duca-se, nene. Aici trebuie sa respiram si sa simtim, planificarea minutioasa a miscarilor sa o lasam pentru cucerirea altor cetatzi. Desigur, ideea de mai sus, cum ca uneori e bine sa nu dai sau sa arati totul si sa nu faci ce-ti vine, e buna uneori. La unii/unele chiar merge si e bine sa procedezi asa. Pe mine insa nu ma intereseaza o persoana care raspunde pozitiv si este incitata de astfel de actiuni cu garda sus, mult prea sus si cu mintea prea concentrata. Eu vreau totul natural si firesc si cine nu joaca fara tactici, ca mine, castiga din start. Prin neprezentarea mea, ca sa zic asa. Nope, nu e de mine. Astfel de persoane nu prezinta interes. Inutil sa mai spun ca dau dismiss din start celor care joaca hard to get.
In orice caz, sa nu se inteleaga ca pledez pentru actiuni lipsite de judecata sau logica. Nici vorba. Eu vorbesc aici doar despre a face ce-ti vine si ce simti, fara retineri cauzate de o gandire prea profunda. Mai ales ca intotdeauna am imbratisat principiul cum ca mai bine regreti ca ai facut ceva decat ca nu ai facut respectivul lucru. Romantism exagerat? Probabil. Dar il prefer unui pragmatism fara margini, fara doar si poate.
Acum 2 ani jumate am fost pe nepusa masa intr-un oras in care nu mai calcasem vreodata, avand un inel in buzunar si cerand de nevasta o fata de care deja ma despartisem si pe care nu o mai vazusem de luni de zile. Eram 99,9% ca va spune nu. Totusi am facut-o, pentru ca asa simteam. Si pentru ca stiam ca nu voi regreta, indiferent de rezultat. Si da, nu regret nici acum. Asta e un exemplu extremist, haha, don't try this at home, dar el vrea doar sa sublinieze o idee.
In urma cu vreo doua saptamani si ceva ziceam de un atac frontal. El s-a petrecut si inca se va mai petrece. Insa e foarte pur. Nu are tactica. E dupa cum imi vine.
Sa vedem ce imi va veni insa si ca feedback. Dar important e ca fac dupa cum imi dicteaza ceva situat un pic mai jos de creier.

Tuesday, 7 August 2007

No Place Like Home


De cateva ore am aterizat acasa. Vorba vine, un drum de mai bine de 12 ore cu masina ne-a adus pe toti, sanatosi, din Grecia pana la Bucuresti. Cred ca a fost una din cele mai stresante zile din viata mea. Nu va ingrijorati, drumul a decurs perfect, a fost chiar lejer si mai fain ca la dus, insa o combinatie infioratoare de anxiety cu homesick, dezvoltata in ultimele zile de stat in Grecia, a facut din acest drum pentru mine un adevarat calvar. La final ma simteam de parca as fi facut 10 ture consecutive in cel mai tare roller coaster din lume, adrenalina mea pulsand in draci. Slava Domnului, am ajuns fara probleme, iar ai mei sunt deja la Ploiesti, si ei bine. Starile mele aiurea au inceput acum cateva zile, cand am asistat in direct la un accident petrecut in Kalithea. Trei masini s-au troznit chiar sub ochii mei. Din fericire nu a fost nimeni ranit, dar faptul in sine a fost de ajuns sa gadile psihicul meu inca extrem de labil si sa-mi provoace stari de anxietate. Iar chestia cu homesick-ul nu e noua; mai mereu cand sunt plecat ma apuca. Orice frumusetzi as vedea, oricat de bine m-as simti, eu vreau acasa unde ma simt cel mai bine. Este clar ca nu as putea locui in vreo tara straina. Sunt un adevarat homeboy.
All in all, a fost insa un concediu superb, facut cadou de parintii mei care s-au straduit sa ne simtim cu totii cat mai bine. Le multumesc tare mult. Sus sunt pozat alaturi de ei in Salonic. Pentru mai multe imagini din Grecia, va invit aici.
Trebuie sa mentionez, pe langa ce am spus deja in ultimele 2 articole din blog, ca am vizitat si Sani Resort, o statiune de lux aflata la vreo 20 si ceva de km de Kalithea, insa in partea vestica a Kassandrei, aflata practic pe malul cu deschidere spre Grecia continentala. Fara cuvinte, Sani este de vis.

As putea spune ca este un fel de Cannes grecesc, multe yacht-uri fiind ancorate in portuletzul special amenajat, vile si hoteluri de lux, piscine superbe, verdeatza, lumini si tot ce vrei.
Ultimele 2 zile din Grecia au fost urate, meteorologic vorbind. Duminica a plouat la greu toata ziua iar luni a fost un soare cu dintzi si frig, eu neindraznind sa ma bag in apa. La capitolul achizitii, mi-am luat 2 tricouri (unul cu U2, altul Nike cu FC Barcelona, exasperandu-mi sora care ma acuza ca sunt tzaran), o minge UEFA Champions League de handbal si o bratzara de argint, precum si o pereche de cercelushi pentru o anume 'ea' (fiintza feminina inca undercover, avand potential ridicat de a deveni personaj principal in acest blog).
Acum sunt acasa, la Bucuresti, savurez o Guinness si imi voi aprinde foarte curand un mic trabuc (din lipsa de tzigari). Este deosebit de relaxant, mai ales dupa ziua pe care am avut-o. Cand intri in tara dupa ce vii din locuri mult evoluate si te izbesti de romanashi si romanisme, injuri, iti smulgi parul din cap si alte chestii asemanatoare. Insa, eu unul, sunt nespus de bucuros sa fiu din nou aici. Locuiesc in Bucuresti de aproape 2 ani si niciodata nu m-am bucurat asa mult ca azi sa fiu din nou aici si m-a izbit faptul ca deja folosesc termenul 'acasa' pentru a defini acest loc.
Anyway, wherever it is, it's so fuckin' good to be home again.

Saturday, 4 August 2007

Dancing the Sirtaki

Salutari din Grecia din nou. O mica evadere la net, cauzata de prajeala de care am avut parte ieri intr-o croaziera superba pe mare, ce m-a facut sa sar peste plaja de azi. Am fost pana in Sithonia, si vasul a acostat pe plaja, efectiv, o apa ireal de limpede si, mai ales, un tzarm incredibil de abrupt (la 5 m de mal nu mai atingeai fundul apei, era un adevarat hau) permitzand aceasta acostare. Apoi am servit pranzul pe vapor si ne-am indreptat catre Neos Marmaras, unde am cascat gura vreo ora prin orashel, eu achizitzionand, cu acest prilej, un tricou U2 cu Rattle and Hum. Chiar langa Marmaras se afla Porto Carras, o zona splendida, in care marea patrunde pe un canal pana in fatza unui hotel. Practic ai putea sari din receptzie direct in barca.

Acum aflu ca aici (Porto Carrras) a avut loc, in 2003, un summit al Uniunii Europene. Din Marmaras ne-am indreptat catre o insula, unde vasul a acostat pentru ca turistii sa faca salturi in mare. A fost tare fain. Iar in timp ce traversam marea inapoi catre Kassandra, pe vas m-am bucurat si de un Sunday Bloody Sunday de la U2, desi melodia era total inadecvata momentului si locului, hehe.
Acum 3 zile am fost in Hanioti, o statiune prea bestiala, aflata la 15 km mai jos de Kalithea, iar a doua zi am fost in Salonic, pe care l-am admirat din port si colindand la greu magazinele.
Mai avem 3 zile pana plecam, pe care le vom petrece in zona hotelului, relaxandu-ne la plaja si pe terasele din zona. Iubesc de-a dreptul Grecia, unul din putinele locuri din lume unde aglomeratia si kitsch-ul sunt de-a dreptul placute, unde strazile sunt extrem de inguste, mesele in mijlocul lor, iar balconashele se pravalesc de deasupra, dandu-ti senzatia ca te poti plimba si da mana cu cei aflati in ele. Fiecare metru patrat este folosit la maxim, fiecare stradutza sau alee, ce aparent nu ar insemna nimic, ascunde taverne, magazine, vile sau hoteluri. Pietele sunt pline de palmieri si de fantani arteziene si, de multe ori, ele nu depasesc ca marime gradina din spatele unei case.
See you soon.

Wednesday, 1 August 2007

From Kalithea, Greece

Ma aflu in holul hotelului Pallini Beach, din Kalithea, Halkidiki. Suntem aici de 2 zile si totul este perfect. Am calatorit fara probleme, acompaniati de o luna superba, imensa si rosie, la iesirea din Bucuresti, pe soseaua extrem de occidentala (am fost foarte surprins) dinspre Giurgiu, dand peste o Bulgarie de-a dreptul oribila, deprimanta si dezolanta. De abia asteptam sa trecem cat mai repede de ea. Cred ca daca as fi nevoit sa stau vreo saptamana in tara asta m-as imbolnavi de depresie crunta. Prima senzatie pe care o ai, trecand prin Bulgaria, este ca Romania este cu mult peste. Si nu cred ca e doar o senzatie.
Acea luna de care vorbeam am regasit-o deja aici, in primele doua nopti conversand (din balconul camerei mele, aflat la nici 100 m de mare) cu ea si cu superba dara de lumina, de-a dreptul ireala, facuta in apa.
Serviciile sunt foarte bune, nu e aglomeratie, totul este linistit si intim. Apa este splendida, foarte curata si limpede, desi sarata rau. Cred ca am scapat deja definitiv de orice sinuzita in viitor, dupa 2 zile de balaceala pe aici. Maine mergem la Salonic, care este la cativa zeci de km de aici, iar intr-una din zilele urmatoare planificam si o croaziera prin imprejurimi.
Printre apa, sare si soare, pana acum imi 'pierd' vremea dormind mult si jucand table cu tata. Iar aseara mi-am batut sorella la biliard. Este posibil sa mergem si la carting, am descoperit o pista in zona.
Sunt extrem de multi romani pe aici, dar acest lucru deja nu ma mai mira deloc. Pana si in personalul de la restaurant, care ne serveste, sunt chelneri romanashi.
Aflandu-ne pe peninsula Kassandra, cea mai vestica din cele trei care compun Halkidiki, imi place tare mult cum se vede peninsula Sithonia, la orizont. Mai ales seara este extrem de frumos, tzarmul opus fiind plin de luminitze. Asta ma relaxeaza foarte mult si ma face deschis catre ceva, nu stiu exact ce, ceva nou care se prefigureaza in orizontul meu personal, precum o lumina aparuta pe inserat in apropiata Sithonie, admirata parca la infinit din Kalithea.