Sunt confuz. Prins intre iluzii si teama unui nou esec, alimentata de senzatiile groteshti de deja vu care ma incearca. Pendulez bezmetic intre morgane, intre speculatii si presupuneri. Intre constientizarea binelui ce va veni si indoielile asupra aptitudinilor mele de maratonist. Orbecai, precum un boxer cu ochii tumefiatzi dupa sute de pumni incasatzi. Cobor si ma ridic mereu, intre revolta mea rebela in fatza lipsei lucrurilor si fiintelor palpabile si exercitiile de credintza cu care ma autosugestionez. Ma indragostesc inainte de vreme. De cea mai noua aparitie la orizontul facut de nisip si de cerul neclar. Ma indragostesc de Grecia, de Paris. De New York poate. Si de Viena, din nou. Si fac o pasiune pentru Maramures si accentul sau specific.
Culmea, dar inca mai cred intr-un final ca-n filme. Numai de-ar incepe dracului o data. Aceasta credintza naiva este un John McClane al spiritului meu visator nascut la un sfarsit de februarie.
Azi am luat concediu, iar luni voi pleca in Grecia. Insa eu abia astept sa ma intorc la serviciu. Si nu, nu sunt un workaholic. Abia astept sa ajung la o oaza in care sa fiu convins ca am dat peste o noua iluzie, dar ea sa fie o morgana a morganelor. Si aceasta splendida realitate sa ma izbeasca crunt in fatza. Sper doar ca voi fi destul de lucid sa o recunosc si sa nu ma culc la loc, crezand iar ca visez.
Iar cand vom face sweet pillow talk, la tigara de dupa, o voi alinta, bineinteles, Morgana.