Astazi se implinesc 2 ani de cand, impreuna cu 4 prieteni, am plecat la Viena sa vedem U2 in concert, aceasta devenind una din cele mai frumoase amintiri ale mele de pana acum. Multe s-au schimbat de atunci. Si chiar si oamenii cu care am fost acolo. Iubita a devenit amica, prietenul meu cel mai bun un total strain, am schimbat orasul in care locuiesc si muncesc, am schimbat deci si jobul si am experimentat mai multe laturi ghinionistico-depresive de neimaginat.
Am iubit Viena, dar am facut-o la modul dureros, socotind ca acest oras mi-a luat un lucru foarte pretios ca tribut pentru ca mi-a oferit U2, dupa 8 ani de asteptare. Melancolia dureroasa pe care o aveam cand ma gandeam la orasul valsului a trecut insa, timpul a cernut ca o sita si a ramas doar ce conteaza cu adevarat: am fost la U2. Au mai ramas trenul, cusheta si vagoanele restaurant (iubesc asta), au mai ramas strazile si palatele vieneze, review-ul meu la concert, publicat de revista Sunete (el va figura si in cartea mea ce o sa apara la toamna) si a ramas, per total, o amintire superba a unei calatorii de neuitat. Un sentiment unic, un spirit, o exuberantza, a unui simplu admirator al unei trupe, care si-a indeplinit visul de a o vedea live.
Va ofer doua piese, ele sunt luate din concertul pe care U2 l-a sustinut la Chicago in 2005, cu mai putin de 2 luni inainte de Viena. Atat live, cat si pe primul album U2, Boy, de pe care fac parte, ele sunt cantate impreuna, fara pauza intre. An Cat Dubh si Into The Heart. A doua melodie a devenit un fel de generic de final sau chiar un soundtrack, as putea spune, al calatoriei la Viena de acum exact 2 ani.
Into the heart...of a child
I stay a while...oh, I can go back
Into the heart...of a child
I can smile
I can go there
Into the heart
Into the heart of a child
I can go back
I can stay awhile
Into the heart...