Frumoasa rau de tot cum e, se apropie de finish cu pasi repezi. Nu este vorba despre un final care sa intristeze, ci doar pasul catre o noua etapa. Bac-ul deja bate la usa apoi imediat va veni admiterea. Pentru mine sa o vad pe ea este ca o calatorie in timp, mai ales ca peste o luna voi avea revederea de 10 ani.
Este o tipa cu personalitate si ambitioasa. Asta deja stiu, desi inca nu o cunosc foarte bine. Si este foarte eleganta (da, am mai zis). Imi pare rau ca nu o pot vedea atat de des pe cum as dori dar, pe de alta parte, imi pare extrem de bine ca o pot vedea. Lucru de negandit acum vreo luna. Rabdarea nu prea a fost virtutea mea niciodata dar acum invatz sa o descopar, fara sa ma stresez.
Pare a fi un an special. Am impresia ca gandesc si ma comport un pic altfel. Un pic mai bine. Si deja am tendintza sa spun ca e si meritul ei. Este un an al revederilor si al inceputurilor cu amprente solide, de talpa dreapta. Tata are revederea de 30 de ani de la scoala militara, mama pe cea de 30 de ani de la liceu. Afacerea lor cu flori, de la Campina, infloreste si ma bucur tare mult.
Este un an al reluarii dialogului, cu intrebari si raspunsuri. Intre mine si el. Este, cred, un an al impacarii. Sunt vremuri frumoase.
Si poate momente de confuzie pentru tine, cititorule. Desi nu m-am exprimat poate prea clar, sunt totusi convins ca toate aceste idei se intersecteaza foarte logic intr-un punct. Al impacarii cu mine insumi.