Simti ca ti se face rau. Ametesti, n-ai aer, iti fuge pamantul de sub picioare, nu ai stare, nu poti sta locului. Iti e teama si nu stii de ce, simti ca pierzi controlul. Iti vine sa fugi si sa te izolezi. In cazurile mai grave, esti convins ca faci un atac de cord si ca esti dus. Cu toate astea esti perfect sanatos, fizic vorbind, iar totul se petrece in capul tau. Pe scurt, ai un atac de panica.
Din pacate am intrat si eu in contact cu acest fenomen. Mai intai prin prisma unor persoane care le-au experimentat, apoi traite (in forma mica, din fericire) chiar pe propria-mi piele.
La mine a pornit de la faptul ca sunt super sensibil (de fapt 'cacacios' e un cuvant mai potrivit) la tot ce e legat de sange. Lesin cand mi se ia sange sau cand vad sange...chiar si in paginile unui ziar, cum am patit in metrou acum aproape un an. Nu am ramas cu o fobie atunci, dar in decembrie era sa o comit iar, tot in metrou si tot sub influentza unui ziar pe care-l citeam, noroc ca m-am sesizat repede si am coborat la prima statie, iesind la aer. De atunci stau ca pe ace cand sunt in metrou. Pur si simplu sunt obsedat sa nu o patesc iar, desi sunt perfect constient ca totul este in capul meu si ca nu am niciun motiv sa lesin. Am aflat ca tipul meu de frica se numeste agorafobie. Ce e interesant (sau mai degraba amuzant) e ca acea frica imi dispare imediat cum ies de la metrou sau chiar cu o statie inainte sa cobor, cand deja incep sa ma simt safe. Cum ziceam, totul se petrece in mintile noastre. Cu toate astea, cand dezvolti o astfel de fobie, e greu sa scapi de ea. Dar nu imposibil.
Mai nou, stresat la job in saptamana trecuta si agasat de tone de mailuri si discutii pe tema sarmanei femei de a murit (cica) muncind - eu cred ca au fost cauze mai complexe, dar in fine - ma albisem tot intr-o zi si efectiv am inceput sa dau delete la toate mailurile alea. Tot cazul ala mi-a creat o stare tare aiurea si vreau sa-l uit cat mai repede. Vineri, desi scapasem de deadline, eram extrem de agitat, fara motiv, nu puteam sta locului. In pauza de masa, desi eram hamesit, nu am reusit sa termin si mi-am luat mancarea la pachet, pentru ca m-am trezit cu cateva colege la masa si din senin nu mai aveam stare. Am reusit sa ma calmez abia pe seara, cand m-am vazut cu acea fata splendida.
Mama a avut astfel de atacuri de panica. Si aud ca treaba asta e ereditara. Insa nu ma las impresionat. Un prieten foarte bun din Ploiesti a chemat acum cateva luni de 3 ori salvarea acasa, noaptea, crezand de fiecare data ca are atac de cord. Si-a facut toate analizele si surpriza! e sanatos tun. Totul era in capul lui. Avea doar atacuri de panica. Autosugestii tampite din capul nostru, facute pe baza de stres sau aiurea.
Trebuie sa stii sa-ti accepti frica, sa realizezi apoi ca e doar un produs tampit si irational al creierului tau si eventual sa o lasi sa-si faca damblaua, da, asa cum sugereaza acest site. Pe scurt, acolo se spune ca atunci cand ai un atac de panica, trebuie sa-l lasi sa se manifeste pana la capat, desi tendintza instinctuala e sa i te impotrivesti, sa 'incerci sa-ti revii'. Nu. Go with the flow. Accepta atacul, chiar provoaca-l. Pentru ca, odata el petrecut, vei vedea ca nici nu mori, nici nu lesini, nici mai stiu eu ce. Vei vedea ca 'acolo', unde iti era groaza sa ajungi, ai ajuns si nu e...nimic. Nu s-a intamplat nimic. Si frica ta dispare ca prin minune.
Ar mai fi de vorbit pe aceasta tema, poate voi reveni, desi sper sa nu fie cazul. Acest mesaj este in primul rand o autosugestie foarte necesara mie, dar se adreseaza si acelora dintre voi care trec prin asa ceva. Si sper sa va fie de folos. Este incredibil cat de puternica este autosugestia, din pacate multi dintre noi (ma includ) o folosim doar in sens negativ. Deseori m-am intrebat ce lucruri frumoase am atinge daca am folosi aceasta putere a mintzii in sensuri pozitive.
Peace.