Debate: Cum stați cu patriotismul local? Și ce înseamnă asta, până la urmă?

Un articol publicat ieri de o blogăriță clujeană a stârnit patimi și comentarii încinse, atât pe blogspot cât și pe Facebook, unde a fost promovat de un grup online din Cluj. Pe scurt, ce spune această tânără: e născută și crescută în Cluj, se consideră ardeleancă și nu româncă (catalanii mai au treaba asta, printre alții - paradoxal poate, titlul mondial la fotbal a fost adus Spaniei în special de catalani) și, mai spune ea, acest patriotism local foarte accentuat este împărtășit de majoritatea clujenilor. Autoarea articolului consideră că nu este de ajuns să te muți la Cluj pentru a deveni un clujean autentic - trebuie să treacă, se pare, ani buni până când chestia asta ar fi posibilă iar tu, invadator al spațiului sacru, ai face bine să te comporți într-un anume fel în perioada asta. Citez:

"Dacă te-ai hotărât că vrei sa fii clujean, pe-aici pe la noi pe-acasă cam trebuie să renunți la metehnele tale apucate prin locurile de origine. Adică înveți să te comporți frumos. Citești. Asculți mai puține manele. Mergi la teatru. Mergi la TIFF. Sau la filme la cinema. Sau la concerte. Pe urmă vorbești frumos de cei care au organizat toate astea. Apreciezi ceea ce fac unii pentru orașul ăsta chiar dacă nu-ți place de ei ca oameni (de exemplu eu susțin CFR-ul pentru plusurile pe care le-a adus orașului, chiar dacă nu-mi place de Paszkany). Te bucuri pentru orice aduce un plus orașului și te zbați să lupți împotriva a ceea ar putea fi un minus (petiție prin care se cerea ca Bahmuțeanca să nu fie prezentatoare la Balul Operei)."

Desigur, în urma unui astfel de text, băieții cu ceafa aspră și lată de prin sud și nu numai ar reacționa imediat cu un "Auzi, fă? Ia mai dă-te-n.... cu figurile tale cu tot!" Noi avem însă ceafa un pic mai fină și încercăm să dezbatem toate astea. Nu pentru că le-a scris o tipă oarecare din Cluj, ci pentru că reprezintă într-adevăr un subiect. Eu văd problema în felul următor. Autoarea articolului (Oana) are dreptate până la un punct. Într-adevăr, Ardealul este altceva. Cel puțin față de sud. Mai curat, mai respirabil, mai elevat. Este meritul oamenilor de aici, fie ei localnici de cu cinci generații înainte, fie mutați acum 3 luni. Atenție, așa cum am mai spus: vorbim de procentele majoritare, care inevitabil oferă gradul de confort sau deranj. Sunt și aici maneliști,  pițipoance, cocalari și tâmpiți, dar în număr mult mai mic în masa totală a populației. Oana greșește însă atunci când împarte orașul în localnici și în intruși, care abia după ce vor fi trecut o serie de teste lungi și solicitante vor fi devenit clujeni autentici. Părerea mea: este absolut irelevant cine este sau nu clujean, iar o definiție exactă a acestui concept oricum nu poate fi dată. Contează doar cât de mult îți iubești orașul, oamenii lui, ce faci în interiorul granițelor lui și, eventual, pentru el. Oana se adâncește în greșeală și când începe să dea exemple cu ceea ce, vezi doamne, ar trebui să faci pentru a fi clujean cu adevărat, iar aici alunecă vertiginos spre snobism. În primul rând, ar trebui să-ți fie absolut perpendicular dacă ești "clujean adevărat" conform normelor altuia (mie unuia îmi este). În al doilea rând, cine și de ce ar putea fixa astfel de norme? Până la urmă totul se rezumă la unul dintre comentariile articolului postat de Oana, cel mai bun răspuns în opinia mea. 

Citez din nou:

"Io zic că e o întâmplare că ne naștem într-un loc anume. Adică nu-i ca și când am alege asta. Putem să alegem, însă, locul în care trăim. Ș-apoi, sincer, nu cred că aș ține neapărat să fiu acceptată ca și concetățeană a cuiva care m-ar pune să demonstrez chestii doar pentru că el/ea s-a născut aici, pe când eu am ales să trăiesc aici. Aici = orice loc din lumea asta." 

Excelent spus. La final am câteva întrebări pentru voi. Locuiți și acum în orașul de obârșie? Apropo, care e ăla până urmă? Locul unde te-ai născut? Sau unde ai crescut? Tata, de exemplu, a fost născut conjunctural la Târgoviște, dar are în comun cu acel oraș mai puține lucruri decât am eu cu New York-ul. Cum te prezinți când vine vorba de a-ți etala zonele de proveniență: cu orașul natal sau cu cel unde locuiești acum? E important pentru tine să fii recunoscut ca și bucureștean/clujean/timișorean/ieșean sau muntean/ardelean/bănățean/moldovean autentic? Consideri că există o luptă, mocnită sau vizibilă, între zonele și orașele țării? Crezi că ardelenii și bănățenii, de exemplu, sunt cu nasul mai pe sus și se consideră superiori "țăranilor din alte zone"? Care e locul pe care-l numești acasă? Te-ai rușinat vreodată cu locul tău de proveniență? Consideri că aceia care se mută în orașul "tău" sunt niște intruși și că nu pot fi acceptați ca și concitadini autentici decât după o anumită perioadă?

Vă invit să discutăm pe aceste teme sau măcar să zăboviți puțin cu gândul asupra lor. Încercați să fiți cât mai toleranți și mai relaxați, eu zic că ar cam fi trebuit să depășim de mult faza aia din copilărie cu "tu nu ești de aici, pleacă și joacă-te la blocul tău". Apropo, în New York, 36% dintre locuitori sunt născuți nu în afara orașului, ci chiar în afara Statelor Unite. Și ăsta este doar un exemplu, evident. Până la urmă locuim într-un uriaș sat global, iar mie îmi place tare bucata numită Cluj și mă consider clujean autentic după standardele mele, singurele care contează.

Când vremea suge, consumăm filme

• Deep shit open-minded stuff: The Man from Earth. Am citit păreri extaziate despre acest film, înainte să-l văd. Totul la superlativ, "cel mai tare film ever" sau "vai de mine, nu pot să-mi revin după ce l-am văzut". Eh, hai, nici chiar așa. Astfel de reacții au mai degrabă ăia care care abia acum scot pentru prima dată nasul din Biblie sau din ce au învățat la școală. Este un film bun, fără îndoială, dar să nu exagerăm.

• Comedioară: Hot Tub Time Machine. Începuse mai bine decât s-a terminat. Noroc cu John Cusack.

• Film bunuț: The Ghost Writer. Ewan McGregor, Pierce Brosnan și Kim Cattrall joacă în acest ultim film al lui Polanski. Replica asta e pentru micii snobi care vorbesc despre filme și se întreabă așa, privind peste ochelari: "Ai văzut ultimul film al lui Polanski?"  

• Pentru mujeres & gays: Sex and the City 2. Desigur, tot cu Kim Cattrall. La ăsta am fost la cinema, cu mama, iar la un moment dat am ațipit. Probabil la fel a pățit și celălalt bărbat care mai era în sală. Mi-au plăcut doar două chestii în filmul ăsta: cadrele introductive cu clădirea Chrysler și atitudinea pe care o afișa Mr.Big. Serialul HBO a fost mult peste cele două filme pentru marele ecran scoase până acum. 

• Thriller cu acțiunea într-o singură cameră: Exam. Parcă aduce nițel cu Saw, dar nu este nici pe departe atât de violent.

• Mystery/creepy shit: After Life. Cu Liam Neeson și Christina Ricci (ființa asta parcă e făcută pentru filmele de gen).

• Thriller de seară banală, cu bolnăviori care se inspiră din Biblie: Horsemen. E cu Dennis Quaid, pe care l-am văzut și-n filme mai bune. Și cu gheișa Ziyi Zhang, frumos exemplar, în ciuda rolului malefic.

Sper să revin cu filme mai bune. Julia Roberts scoate luna viitoare unul cu Javier Bardem. Pare cam sexy combinația, fiți pe fază.

Trista paradă și melodia tribut scrisă de André

Acum câteva zile, după cum probabil știți, 19 tineri au murit iar alți 350 au fost grav răniți în Germania, în cadrul festivalului trance Love Parade. Incidentul a avut loc într-un tunel, se pare că dintr-o eroare crasă de organizare, aproximativ 1.500.000 de participanți fiind ghidați către locul de desfășurare a evenimentului prin acel tunel, unde s-a creat panică din cauza aglomerației excesive.

ATB ar fi trebuit să aibă un DJ set în cadrul festivalului iar în ultimele zile este profund afectat de ce s-a întâmplat acolo. Este de departe cel mai activ și mai interactiv artist pe care îl am pe Facebook, așa că sunt mereu la curent cu activitățile sale. Dacă vreme de o lună m-a amuzat prin felul în care a trăit Cupa Mondială de fotbal, astăzi m-a impresionat prin cuvintele și sunetele de mai jos. Melodia se numește In Love with You.

p.s. Festivalul Love Parade nu va mai avea loc în viitor.

I woke up this morning and still can't get all these horrible pictures out of my head. And as you know me, the best way for me to handle situations like this, is to write a song. So I wrote a little song this morning. I dedicate this song to the victims and their families and I hope this melody can help a little bit in this sad times. I would appreciate, if you could put your pictures behind the song and send post your video here on my facebook or on youtube. 

 

Supralicitarea relațiilor

Insist pe cuvântul relație din titlu și încep prin a face două mențiuni:

• puteam folosi persoane în loc de relații, dar intenția nu este de a judeca pe cineva
• ...ci doar de a clasifica relația, fie ea de iubire, prietenie sau de altă natură. Pentru că, o știm cu toții dar mereu e nevoie să ne amintim, totul este relativ. Există oameni care te adoră, în timp ce alții te detestă și fiecare este îndreptățit, în felul lui, să gândească așa. Tu nu ești bun sau rău prin esență, cool sau uncool, haios sau insipid. Ești doar cum te percepe cel cu care relaționezi. Este un principiu fundamental al lumii relative în care trăim, unde nu putem fi ceva decât în raport cu altceva.

Am vrut să fac lucrurile clare din start, pentru că intenția acestui articol nu este de a-i face pe cei care citesc (și care, eventual, se vor simți cu vreun fly pe căciulă) să se simtă aiurea. Acum hai să vă spun una alta. Avem această nerecomandată tendință de a acorda superlative oamenilor cu care intrăm în contact. Prima impresie contează pentru noi, mult mai mult decât e cazul (personal consider că doar ultima impresie contează, dar în cazul ăsta, desigur, prima trebuie să fie bună, pentru a nu fi și ultima). Ok, mai pe scurt: așezăm diverși oameni pe un piedestal, apoi constatăm că locul lor nu e acolo. Cel puțin nu în relația lor cu noi, așa cum am menționat la început. Iar asta reprezintă o cauză esențială a dezamăgirilor. Omul ăla nu este așa cum credeai tu. Nici nu știi cum e el de fapt și nici nu contează - rămâne doar faptul că el nu e așa cum părea la început, în relația cu tine. Constați că ai supralicitat relația respectivă și că imaginația ta a creat un om care nu exista de fapt. Sau poate fi și "greșeala" lui, dacă la începutul relației s-a comportat într-un anume fel, apoi a schimbat brusc macazul. Un fost coleg mi-a spus mai demult o chestie foarte adevărată: de fiecare dată când intri într-o relație, de orice natură, ai grijă cât de sus setezi ștacheta și gândește-te dacă o vei putea menține mereu la acel nivel. Pentru că dacă nu o menții la fel de sus, cel cu care interacționezi va lua asta drept o involuție a relației sau va considera că tu nu ești ăla care păreai inițial.

Acordă-le timp celor care intră în viața ta. Uneori e nevoie de ani pentru a te lămuri cu adevărat nu cine sunt ei (subliniez iar ideea) ci mai exact cine sunt ei în raport cu tine. Și reține că doar ultima impresie contează. Întreabă-te asta: de câte ori s-a întâmplat să fii dezamăgit de o relație care inițial pornise foarte promițător. Apoi întreabă-te și de câte ori s-a întâmplat exact invers. Fă repede scorul și ține-te bine de relațiile din al doilea exemplu. Sunt rare și, de regulă, devin tot mai solide cu timpul.

În această ordine de idei, ieri am șters mai multe articole de pe acest blog, publicate în ultimii ani. Este prima dată când fac asta, deși s-a întâmplat de mai multe ori deja să nu mă mai regăsesc în anumite texte care vorbeau despre anumite persoane, locuri sau evenimente. De data asta însă, nivelul de falsitate al acelor articole, raportat la cine sunt eu acum și raportat la cine s-au dovedit a fi unele persoane în relația cu mine, era atât de mare, încât pur și simplu nu am vrut să mai fiu asociat cu ele, nici măcar la nivelul arhivei acestui spațiu virtual. Nefiind deloc o decizie impulsivă, ci una luată la rece, după mai bine de un an în care au avut loc diverse interacțiuni, o consider justificată. Am pus punct și merg mai departe, fără niciun resentiment dar și foarte atent cu viitoarele mele supralicitări.

The Temper Trap

Sunt din Australia și au debutat anul trecut cu albumul Conditions, de pe care vă recomand Love Lost, Rest, Sweet Disposition și Science of Fear. Wiki consideră că trupa are un "atmospheric sound, featuring grand guitars set to pulsating rhythms". See for yourselves.